Audiere de râsu’-plânsu’, la Poliție, a mecanicului implicat în accidentul cu mașina Jandarmeriei! Salariatul CEO, pus la dictare

4528

Polițistul Florin Anghelescu de la Poliția Rutieră Târgu-Jiu a audiat, lunea trecută, mecanicul implicat în accidentul de la Ploștina, în urma căruia o mașină a Jandarmeriei, care nu s-a asigurat la traversarea de cale ferată, a fost lovită un tren de marfă al ELCFU Motru ce se deplasa pentru încărcare de cărbune la Cariera Roșiuța. Deși mecanicul a făcut tot posibilul să evite lovirea Dusterului, ajuns incorect pe calea ferată, la ancheta de care a avut parte câteva zile mai târziu mai că a fost făcut vinovat de agentul de poliție. Respectivul era vizibil deranjat că în mass-media a apărut informația că polițistul a oprit deplasarea trenului spre destinație, amenințând mecanicul că îl va reține opt ore, dacă nu acceptă audierea pe loc. Asta după ce trenul a rămas pe loc două ore, mașina Jandarmeriei fiind foarte ușor avariată.

Mecanicul trenului ELCFU Motru a scris, lunea trecută, după dictarea polițistului, cum s-au întâmplat lucrurile, de fapt, în noaptea de cinci februarie. Deși agentul de poliție principal nu a fost martor al evenimentului, iar mecanicul a contestat de mai multe ori ce era pus să scrie după dictare, polițistul nu a abdicat din încercarea de a-l face pe salariatul CEO să scrie absolut ce a vrut el. De altfel, agentul a fost extrem de ofticat că în acea seară, unul dintre superiorii mecanicului a insistat ca trenul, implicat în incidentul de mică amploare, trebuia să ajungă la destinație. De altfel, responsabilul cu siguranță feroviară a avut dreptate, ancheta se putea derula și mai târziu, lucru care s-a și întâmplat, iar locomotiva, deloc avariată, putea să își ducă misiunea la bun sfârșit. Șocant este că, pe parcursul audierii, mecanicul este pus în situații greu de relatat, în sensul că deși explică cum s-a petrecut de fapt accidentul, este obligat să scrie, după dictare, doar cum vrea polițistul.

Polițistul: – Să scrieți așa cum va zic eu: ,,Iar când am ajuns la drumul spre Ploștina, din partea stângă a locomotivei s-a deplasat un auto de culoare albă, pe care l-am acroșat…”
Mecanicul: – Să nu se înțeleagă greșit..
Polițistul: – Scrieți cum zic eu: iar când am ajuns la drumul DJ 673 din localitatea Ploștina, din partea stângă a locomotivei s-a deplasat un auto de culoare albă, pe care l-am acroșat…
Mecanicul: -(râzând) Nu eu l-am acroșat, el a dat peste mine. El a intrat în mine, nu eu în el. Eu l-am zgâriat și l-am întors cu scara.
Polițistul: – Scrieți așa cum zic eu…Pe care l-am acroșat în partea dreaptă…Dacă intra el în dumneavoastră, mașina era lovită în partea din față.
Mecanicul: – Eu l-am întors, l-am zgâriat și l-am întors cu scara. Nu e așa cum ziceți dvs. El a intrat în mine, nu eu în el. Cum să intru eu în el. El a intrat în scară…
Polițistul: – Și el a venit cu frâna de mână?
Mecanicul: – Nu e așa…
Polițistul: – Scrieți așa cum zic eu: pe care l-am acroșat în partea dreaptă, cu tamponul..
Mecanicul: – Dacă era pe tampon era la nivelul de sus. Nu avea cum…
Polițistul: – Deci aici este un metru, aici este tamponul, acolo era lovitura…
Audierea continuă în același trend. Mecanicul este pus să scrie declarația, la dictare, salariatul CEO fiind obligat să scrie cu punct și virgulă doar ce vrea polițistul care duce audierea la destinația dorită, subliniind implicarea șefilor ELCFU în solicitarea de repornire a trenului pentru a ajunge la destinație. Agentul principal de poliție vrea astfel să demonstreze, prin declarația mecanicului, că superiorii din ELCFU au oprit audierea mecanicului, la patru ore de la incident…
Polițistul: – La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției care mi-a solicitat documente la control și am fost testat cu aparatul alcooltest marca…a rezultat o valoare de 0,00 alcool pur în aerul respirat…
Mecanicul: (repeta cuvânt cu cuvânt și scria după dictare declarația).. -La fața locului..așa..s-a deplasat….
Polițistul: – La volanul Dusterului a fost identificat plutonier Arghire Bogdan, care se afla în timpul serviciului și nu avea semnalele acustice și luminoase.. Punct și de la capăt. Ulterior, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției Rutiere din cadrul …care ne-a solicitat să completăm declarații de tamponare, însă numitul… șeful dvs…
Mecanicul: – El a zis doar că merge cu mine la declarații, atât…
Polițistul: – Numitul… șeful ce e… cum se cheamă… a intervenit precizând că nu este de acord să fiu audiat…
Mecanicul: – ..de la Siguranța Circulației a zis că nu vrea să mă deplasez la sediul poliției decât a doua zi
Polițistul: – Lăsați că știu eu… în vederea rezolvării tamponării deoarece nu am voie să părăsesc locomotiva, iar în caz contrar, mă pot deplasa doar dacă va fi și el asistent la declarația mea. Agentul de poliție m-a întrebat dacă pot, în cel mai scurt timp, să mă întâlnesc cu el în vederea soluționării tamponării, virgulă… Iar eu i-am comunicat că în circa două ore..
Mecanicul: – Mă întorc din Roșiuța…
Polițistul: ..îl voi suna și vom rezolva evenimentul.. Bun, acum vreau să știu dacă, în cele două ore,(n.r.cât mecanicul a dus trenul la Roșiuța la încărcare, din punctul Ploștina) v-a sunat cineva să vă zică să nu plecați de pe locomotivă?
Mecanicul: – Eu am spus că în două ore vă întoarceți…
Polițistul: – Când am ajuns în stația ELCFU Motru… am fost așteptat de echipajul de poliție competent cu soluționarea evenimentului…

Mai exact, evenimentul rutier, o simplă tamponare a unei mașini a Jandarmeriei, s-a petrecut la ora 22.00, iar mecanicul a fost obligat să aștepte, două ore. Inițial, la locul accidentului a venit un echipaj de poliție, iar apoi agenții de la Târgu- Jiu în jurul orei 23.45. În tot acest timp, trenul CEO care trebuia să încarce cărbune la Cariera Roșiuța a fost ținut pe loc. După ce este sunat de superiori, mecanicul reușește să convingă polițistul că trebuie să ajungă la destinație și revine la audieri, deși, la rândul său trebuia să fie anchetat de superiorii din ELCFU. La revenire, în jurul orei 2.00, i se cere să rămână în locomotivă pentru că audierea, subliniem avusese loc o tamponare a unei mașini fără victime, putea avea loc și câteva zile mai târziu. Mecanicul se alege cu amenințări de la poliție de genul că poate fi reținut pentru opt ore, deși evenimentul rutier nu i se datorează. Mecanicul nu a fost băut, a avertizat cu semnale acustice mașina care nu a oprit la trecerea de cale ferată și reușește să evite incidentul. Nu numai că are parte de un tratament incorect al agentului de poliție, dar situația se repetă și luni în sediul Poliției Târgu-Jiu când, cu mâna sa, este pus să scrie, după dictare, cum s-au petrecut lucrurile în așa fel încât excesul de zel al agentului de poliție să nu reiese din mărturia celui care a condus trenul în acea noapte. Dacă mai punem la socoteală că mecanicului i se pretinde carnetul de conducere, deși el conducea o locomotivă și alte ,,perle” ale agentului, situația în care a fost pus mecanicul, nevinovat de producerea incidentului, este chiar de râsu’-plânsu’. Avem certitudinea că, superiorii din ELCFU nu au avut același comportament cu mecanicul cum l-a avut agentul principal de poliție, iar omul nu va fi în niciun fel sancționat pentru felul în care a evitat o dramă.
ANAMARIA STOICA

3 COMENTARII

  1. Mecanicul a gresit deoarece a scos trenul de pe calea ferata si ca urmare a unui stil de condus agresiv si cu viteza, pe drumul asfaltat si bine iluminat din localitate , a acrostat maina politiei ! Rusine …. haina jos domnule politist! Faceti institutia de ras. Poate citesc si sefii dvs.

  2. Pai și pilotul avionului care a trecut pe deapsa si putea fi martorul accidentului nu l ati putut retine pentru declarati
    Da sunteți de tot rasul ,si voi si instituția, în frunte cu șeful vostru care nu ia masuri împotriva incompetentilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here