Au venit biletele de tratament pentru pensionarii gorjeni

433

Casa Judeţeană de Pensii a primit biletele de tratament pentru seria a VII-a din acest an, cu data de plecare în staţiune 20-21 mai. S-au primit peste 200 de bilete pentru staţiunile de tratament balnear din Amara, Buziaș, Mangalia, Bala, Felix, Herculane și Vatra Dornei.

A şaptea serie de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni în staţiunile de tratament balneoclimateric din ţară, din acest an, a început să se distribuie. “A venit seria cu nr. 7, s-au primit 217 bilete de tratament în aceleaşi staţiuni ca şi până acum. În plus, am primit bilete şi pentru Felix, Băile Herculane şi Vatra Dornei care au fost puţin întârziate din cauza contestaţilor care au fost făcute la procedură. Seria începe în 20-21 mai. Biletele se pot ridica până în data de 15 mai, iar cele care nu vor fi ridicate până la această dată pe data de 19 mai vor fi redistribuite la liber”, a precizat Dan Diaconescu, inspector în cadrul Casei de Pensii Gorj.
Următoarea serie va fi cu plecare în perioada 6-7 iunie 2014.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here