Au trecut peste ratări! U. Craiova – CFR: 2-1

403

Doljenii au obţinut un succes extrem de important, vineri, la Severin şi au luat o opţiune serioasă pentru a termina în primele 6. Victoria este cu atât mai preţioasă cu cât a fost reuşită împotriva unei contracandidate la play-off, CFR Cluj.

Filmul meciului
Clujenii au părut stăpâni pe joc în debutul confruntării, iar Omrani (5`) şi Jorj (13`) au fost aproape să profite de greşelile din jocul formaţiei din Bănie. Craiova a echilibrat meciul după 15 minute, iar Zlatinski (18`) şi Rocha (26`) l-au pus la încercare pe Vâtcă. Gazdele au deschis scorul în minutul 36, prin acelaşi Zlatinski, care a transformat un penalti acordat pentru un henţ evident. Bucuria oltenilor n-a durat decât 2 minute, Bud profitând de gafe în lanţ ale fundaşilor adverşi. Cu toate acestea, “studenţii” şi-au revenit repede din pumni şi au dat gol în minutul 48, reuşita fiind semnată de Gustavo. Echilibrul s-a rupt în minutul 61, când Omrani a fost eliminat uşor de arbitrul Bîrsan, ambele cartonaşe galbene fiind văzute pentru proteste. A urmat o serie incredibilă de ratări ale Universităţii: Bancu a lovit transversala (72`), mingea lui Rocha a fost respinsă de pe linia porţii (79`), iar Ivan a irosit două oportunităţi singur cu portarul (83`, 89`).

Universitatea Craiova – CFR Cluj: 2-1 (1-1)
Au marcat: Zlatinski 35` (p.), Gustavo 48` / Bud 38`
Stadion: Municipal (Severin), spectatori: 2.000
Universitatea: Calancea – Briceag, Kelic, Kay, Vătăjelu – Zlatinski, Băluță, Gustavo (79` Mateiu) – Măzărache (46` Bancu), Ivan, Rocha (87` Dumitraș). Rezerve: Popescu, Petre, Surugiu, Popov. Antrenor: Gheorghe Mulțescu
CFR: Vâtcă – Peteleu (70` Păun), Larie, Horj, Camora – Rus, Mureșan (79` Negruț) – Chiriță, Omrani, Ruiz (65` Tiago Lopes) – Bud. Rezerve: Mincă – Tiago Lopes, Vereș, Neagu, Roman. Antrenor: Vasile Miriuță.
Arbitri: M. Bîrsan, O. Șovre, C. Danșa. Rezervă: M. Marcu
Observatori: Ioan Bogdan, Huzu Aron.
Eliminat: Omrani 61`

Mulţescu: “Am ratat 10 ocazii singuri cu portarul”
Cu toate că a fost un succes important, antrenorul Universităţii, Gheorghe Mulţescu, pare a avea nevoie de stimulente cardiace la meciurile Ştiinţei. Craiova nu s-a putut desprinde la două goluri diferenţă şi asta l-a iritat pe tehnicianul din Bănie. “S-au strâns șase luni de chin. Să trăiești același lucru la fiecare meci. Am bătut toate recordurile de ocazii ratate și de greșeli. Păcat! Așa, jocul a fost la discreția noastră. Am construit elaborat, curgea normal. A trebuit să facem noi gafe în apărare, să fie 1-1, în loc să fie 2-0 sau 3-0. La 2-1 am ratat 10 ocazii singuri cu portarul. E bine că am obținut 3 puncte cu o echipă foarte grea, agresivă, periculoasă la faze fixe. Una peste alta, rămâne o victorie, chiar dacă eu o resimt foarte greu. Matematic nu suntem încă în play-off, dar și dacă am fi, tot ne-am dori să câștigăm în continuare”, a spus antrenorul.
“Ne-am dorit foarte mult să câștigăm această partidă, ne îndepărtasem de podium, am vorbit și ne-am motivat, eram conștienți că ne aștepta un meci foarte important. Sperăm ca toate ocaziile ratate astăzi să le răzbunăm în meciul din Cupa României de marți. Mi-aș fi dorit să marchez, dar am ratat foarte mult, atât eu, cât și colegii mei”, a declarat Nicușor Bancu.
“Ne bucurăm că am ieșit din această perioadă proastă cu victoria de astăzi. Suntem fericiți, iar acum trebuie să ne concentrăm pe meciurile care au mai rămas din acest an. Am ratat foarte mult, probabil aceasta este cea mai mare problemă pentru noi. Avem ocazii multe, dar nu profităm. Am primit un gol foarte repede după ce am deschis scorul, a fost un gol primit ca în curtea școlii, dar acum nu mai contează” , a spus şi Alexandru Băluță.

Miriuţă vrea revanşa
Trimis în tribune după ce a protestat la penaltiul obţinut de craioveni, antrenorul “feroviarilor”, Vasile Miriuţă, nici nu se gândeşte că va pierde contactul cu primele 6 formaţii. În ciuda situaţiilor de gol ale gazdelor, acesta a spus că echipa sa a fost superioară “Băieţii merită felicitări, şi în zece oameni noi am fost cei care am dominat, am avut destule ocazii. Am jucat foarte bine, ei au avut două-trei acţiuni pe contraatac când noi eram în zece oameni. Echipa a mers bine, nu pot să zic că n-am jucat. Sunt sigur de locul nostru de play-off. 100 % se va repeta acest meci şi în play-off”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here