Au sustras fierul pe care îl aveau în pază

335

retinutiDoi tineri, agenţi de pază la Cariera Jilţ Nord, au furat de la locul de muncă, chiar fierul pe care îl aveau în pază. Maşinile lor, care erau burduşite de fier, au fost văzute de către şeful de pază al carierei miniere. Prejudiciul evaluat la suma de 4.000 lei, a fost restituit carierei.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Mătăsari au reţinut, doi tineri, suspectaţi că au sustras dintr-o carieră minieră, mai multe role metalice şi dinţi de excavator. Din cercetări a rezultat faptul că suspecţii, ambii agenţi de pază, au sustras piesele metalice chiar din obiectivul pe care ar fi trebuit să îl păzească. Duminică, 22 mai, în jurul orei 08:40, Poliţia Comunală Mătăsari a fost sesizată de către şeful de pază al obiectivului Cariera Jilţ Nord, despre faptul că pe platforma carierei, se află două autoturisme în care sunt încărcate materiale sustrase probabil din incinta unităţii. Urmare a cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că cele două autovehicule aparţin unui tânăr, de 24 ani, din comuna Văgiuleşti, respectiv unuia de 23 ani, din comuna Bolboşi, ambii fiind angajaţi să asigure paza la Cariera Jilţ Nord.

Furt de 4.000 lei

Poliţiştii au continuat investigaţiile şi au constatat că cei doi tineri, în noaptea de 21 spre 22 mai, în timp ce efectuau serviciul de pază pe platforma carierei, în posturi diferite, au sustras 11 role metalice şi 36 dinţi cupă excavator. Le-au depozitat în autoturismele personale, urmând să le valorifice la un centru de colectare a deşeurilor feroase. Piesele metalice, evaluate la suma de 4.000 lei, au fost restituite unităţii prejudiciate. „Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, cei doi suspecţi, în timp ce asigurau paza pe platforma Carierei Jilţ Nord, au sustras mai multe role metalice şi dinţi de excavator pe care le-au depozitat în autoturismele cu care veniseră la serviciu. Din cercetări s-a mai stabilit faptul că cei doi suspecţi urmau să valorifice aceste bunuri la un centru de colectare a fierului vechi, însă fiind prinşi de către poliţişti. Bunurile, evaluate la suma de 4.000 lei, au fost recuperate şi restituite unităţii prejudiciate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică. Poliţiştii au emis pe numele celor doi suspecţi, ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Ulterior, suspecţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here