Au sosit dozele de vaccin şi în Gorj – Elevii şi medicii, primii vaccinaţi contra gripei porcine

198
20091026122240Peste 20 de mii de doze de vaccin pentru gripa de tip nou au ajuns sâmbătă la Târgu–Jiu. Ministerul Sănătăţii a distribuit dozele către Direcţiile de Sănătate Publică acestea, la rândul lor, urmând a le distribuii categoriilor de persoane care sunt cele mai vizate, anume elevii şi o parte din medici.

În primă instanţă, în Gorj au fost repartizate 20 120 de doze de vaccin antivirusul gripal AH1N1. Potrivit directorului coordonator adjunct al Departamentului de Asistenţă Medicală din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Cătălin Manciu, acceste doze de vaccin vor fi distribuite începând de mâine către elevii cu vârsta de peste 16 ani şi către o parte din cadrele medicale. La nivel naţional, cele mai multe vaccinuri au fost trimise către judeţele foarte afectate, cum este Iaşul, unde au mers peste 83 de mii de doze. Deşi la nivel naţional au fost înregistrate deja trei cazuri de deces din cauza gripei porcine, judeţul nostru a fost, până acum, ocolit. Singurul caz în care o rovinăreancă a ajuns într-un spital din Craiova unde a fost diagnosticată cu acest virus, nu a provocat nicio îmbolnăvire în judeţul nostru. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Elena Piţian, nu există niciun suspect în judeţul nostru.
Pro sau contra vaccin
Multe voci spun despre vaccin că ar avea efecte secundare nu prea plăcute şi că reprezintă un risc pe care mulţi nu şi-l vor asuma. “Din ce am discutat eu şi cu colegii şi cu persoanele cu care am intrat în contact, există foarte puţine persoane la noi care să nu vrea să se vaccineze contra gripei de tip nou”, a declarat Manciu. Decizia de a se vaccina sau nu este luată de fiecare persoană în parte, primi care vor trebui să se hotărască fiind elevii cu vârste peste 16 ani, din şcolile gorjene.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here