Au scăpat de Doru Bratu

334

După ce a „dansat” doar o jumătate de sezon pentru Pandurii, fundașul Doru Bratu este liber să-și caute o altă echipă.
Oficialii Pandurilor au anunțat că au reziliat de comun acord contractul pe care Doru Bratu îl mai avea cu gruparea târgujiană după ce jucătorul nu a dat satisfacție în perioada petrecută la Târgu Jiu. Mai mult decât atât, Bratu a avut parte și de un eveniment extrasportiv care, în mod cert, a cântărit și el în decizia luată de conducerea Pandurilor. Înaintea încheierii campionatului trecut, Doru Bratu a părăsit Târgu Jiul fără a anunța antrenorul, iar la întoarcere a suferit un grav accident de circulație. Mașina pe care o conducea, și care aparține clubului, a fost grav avariată luând foc în urma impactului, iar Doru Bratu a suferit lovituri la cap și la spate, ceea ce a condus la o perioadă destul de lungă de inactivitate pentru fundașul adus de la Steaua în iarna trecută.
Misiunea oficialilor Pandurilor de a rezilia contractul cu Doru Bratu nu a fost una ușoară, jucătorul având un contract care putea produce găuri mari în bugetul echipei. Până la urmă, contractul, care mai prevedea doi ani de colaborare, a fost rupt, iar Mihai Prunariu, președintele clubului târgujian, anunța o economie făcută de club de 300.000 de euro. Suma pe care președintele o anunța ca economie este una destul de mare și naște semne de întrebare cu privire la salariile pe care unii jucători le au la Pandurii.
Economia de 300.000 de euro la doi ani de contract duce la un salariu de circa 150.000 de euro anual, o sumă colosală pentru o echipă de talia Pandurilor și valoarea jucătorului în cauză.
Cristi Constantinescu

1 COMENTARIU

  1. V-as spune mai multe despre combinatia Prodancai cu o parte din fosta conducere cu baiatul asta fara nici un talent fotbalistic …o parte din combinatie a si iesit, insa sumele au fost muuuuuuult mai mici decat cele preconizate a se “fura” prin suveica Bratu de la Consiliul Local si Judetean!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here