Angajați ai Poștei Române au protestat sâmbătă în Piața Victoriei, principala nemulțumire fiind legată de salarizare.
Blocul Național Sindical susține că 80% dintre angajați au salariul lunar net sub 1.700 de lei, la limita traiului de subzistență, în condiții de muncă foarte grea, solicitantă, de uzură.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de refuzul directorului general de a accepta orice negociere referitoare la majorări salariale.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți și de inițiativele conducerii companiei de a elimina din contractul colectiv de muncă articolele prin care sunt protejate locurile de muncă și drepturile salariaților.
Lipsa uniformelor, a echipamentelor de muncă şi protecţie, precum şi condiţiile improprii de muncă în spaţiile în care muncesc cea mai mare parte a angajaţilor şi în care sunt primiţi clienţii Poştei Române, foarte multe unităţi fiind cu igrasie, fără căldură pe timp de iarnă sau aerisire pe timp de vară, fără toalete, fără minimă preocupare pentru asigurarea curăţeniei, reprezintă alte nemulţumiri ale lucrătorilor poştali.