Au prezentat la control polițe RCA false

1059

Un control în trafic, pe DN 66- Moi, s-a încheiat, joi, cu dosar penal. Trei șoferi au fost depistați de polițiști, circulând cu asigurare RCA falsă, iar un alt coleg al acestora a prezentat un document expirat. Firma la care sunt angajați a primit și o amendă în valoare de 8.000 de lei.,,La data de 2 mai, poliţişti din cadrul Poliției oraşului Rovinari și Secției 5 Poliție Rovinari au identificat în trafic, pe DN 66 Moi, patru autoutilitare compuse din cap tractor și semiremorcă, conduse de bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 40 de ani, toţi fiind conducători auto în cadrul unei societăţi comerciale din Băleşti, care, cu ocazia controlului, au prezentat patru poliţe de asigurare RCA obligatorie, încheiate în numele societăţii, trei dintre ele fără a se regăsi în bazele de date ale poliţiei, iar una fiind expirată. Poliţiştii au ridicat polițele în cauză în vederea continuării cercetărilor, fiind reținute plăcuțele și certificatele de înmatriculare ale celor patru autoutilitare, acestea fiind imobilizate. Societatea în cauză a fost sancționată contravenţional, cu amendă în cuantum de 8.000 lei.În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.