Au plecat singuri de acasă

367

Inconştienţa copiilor şi neatenţia părinţilor duc la tot mai multe cazuri de dispariţie a minorilor. Din fericire, ultimele două cazuri cu care s-au confruntat oamenii legii din judeţul nostru au fost finalizate pozitiv la scurt timp după sesizări.

„În data de 19.07.2010, orele 08:00, Postul de Poliţie Berleşti a fost sesizat prin 112 de către K. Elena, din localitate, despre faptul că sora sa, K.O.M., de 15 ani, a plecat de la domiciliu în seara zilei de 18.07.2010, în jurul orelor 20:00, iar până în prezent nu a mai revenit”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. La doar câteva ore de la sesizarea venită din partea tinerei, poliţiştii au descoperit-o pe minoră în comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Fata a fost încredinţată, de către oamenii legii, părinţilor.

Plecări voluntare

Acesta nu este un caz singular. La aceeaşi dată, câteva ore mai târziu, poliţiştii din Târgu-Jiu au fost anunţaţi, prin 112, de către o târgujiancă despre faptul că fratele său minor, în vârstă de 14 ani, a plecat de acasă şi nu a mai revenit. “Minorul a fost depistat de către poliţiştii postului de Poliţie Stăneşti pe raza localităţii, iar, ulterior, a fost încredinţat familiei”, a mai spus Tică. În urma cercetărilor, poliţiştii au aflat că ambii minori au plecat în mod voluntar de acasă. Din fericire, aceştia nu au păţit nimic înainte de a fi găsiţi de către oamenii legii.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here