Au plecat din Consiliul Județean

2394

Doi consilieri județeni din Gorj au renunțat la mandate. Este vorba de liberalul Constantin Popescu, numit recent în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, și de social-democratul Tudor Antoniu. Acesta din urmă și-a dat demisia din Consiliul Județean în data de 12 mai.
Mandatele celor doi au încetat de drept, posturile de consilier județean fiind declarate vacante.
„Constatarea încetării mandatului consilierului județean ca urmare a demisiei și vacantarea locului de consilier județean se realizează prin hotărâre a autorității deliberative, la propunerea președintelui consiliului județean sau a oricărui alt ales local. Hotărârea autorității deliberative are la bază un referat constatator semnat de președintele consiliului județean și de secretarul general al județului”, potrivit Codului Administrativ.
Consilierii județeni au luat act de demisia celor doi colegi în ședința extraordinară de miercuri, 17 mai.
I.I.