Au plecat ca din tun! CSM, victorie zdrobitoare la Cluj

127

După luni bune de așteptare a venit și primul meci oficial de baschet. CSM Târgu Jiu a obținut un succes categoric în prima etapă a Ligii 1, al doilea eșalon autohton, 61-97 pe terenul ardelenilor de la CS Universitatea Cluj. A fost un meci la discreția oaspeților, care au câștigat detașat trei din cele patru perioade de joc: 13-32, 14-26, 15-22, 19-17. Rezultatul poate fi considerat unul de moral în vederea meciurilor din prima fază a campionatului, acolo unde formația noastră trebuie să ocupe unul din primele două locuri pentru a avansa. E drept că elevii lui Giannis Damalis au dat de un adversar firav, deși clujenii formează una dintre echipele bune ale seriei. De exemplu, gazdele nu au reușit nicio ,,triță” în toată partida, având doar 10 aruncări din afara semicercului, spre deosebire de 10 din 25 (40%) izbutite de CSM. Așa cum era de așteptat, americanii de la Târgu Jiu au fost printre cei mai buni marcatori.
Kaleb Lamar Higgins a reușit 19 puncte și 7 pase decisive, iar Khydarius Smith 17 puncte și 8 recuperări. Căpitanul echipei noastre, Camil Berculescu, a terminat meciul cu 14 puncte și 6 recuperări, iar Luca Cârstea și Modibo Diaby, au avut câte 12 puncte.
,,Am avut o performanță bună, am început meciul foarte serios și asta ne bucură. Toată lumea s-a pus în slujba echipei și am jucat concentrați. Chiar dacă echipa adversă a avut 2-3 jucători lipsă, pe noi ne bucură debutul pe care l-am avut, dar este doar primul meci și trebuie să continuăm pe același drum”, a declarat antrenorul Giannis Damalis.

CSM Târgu Jiu:
Khydarius Smith 17p, Andrei Bărăgan 10p, Kaleb Lamar Higgins 19p, Adrian Vaida 4p, Luca Cârstea 12p, Alexandru Mitu 2p, Alexandru Vaida 2p, Alexandru Berca 5p, Octavian Badea Miss, Modibo Diaby 12p, Camil Berculescu 14p, Flavius Toropu.

Etapa viitoare, pe 28 octombrie, CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu cu CS Universitar Târgu Mureș.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here