Au înviat urmaşele Anei Pauker…

669

Au înviat urmaşele Anei Pauker? Aceasta-i întrebarea pe care şi-o pun mulţi români cinstiţi când observă în anumite segmente ale organelor de stat existenţa unor “Ane Pauker” în fustă sau pantaloni, dar cu aceleaşi tendinţe totalitare, cu acelaşi deget acuzator asupra poporului român însemnând ordinul pe care îl dadea şi Robespierre la vremea lui: -”La eşafod! La eşafod!” şi care s-a dovedit a fi la urmă, când i-a venit şi lui rândul, un laş. Prima Ana Pauker a venit în România pe tancurile sovietice şi adoptată temporar de Gheoghiu Dej la ordinele kremlinului, şi a fost răsplătită din 1947, noiembrie, cu funcţia de Ministru de Externe în locul lui Gheorghe Tătărescu care a fost demis. A venit la conducerea unui minister adusă de furia apelor răvăşite de noroiul minciunilor. Îmi amintesc că pe peretele clasei în care învăţam la liceu, erau portretele membrilor biroului politic unde apărea şi Ana Pauker, iar sub ea era lozinca: “Ascuţirea şi nu stingerea luptei de clasă este legea dezvoltării democraţiilor populare spre socialism!”
Astăzi avem mai multe “Ane” cum am mai spus, unele tunse la fel ca Pauker, altele cu părul lăsat pe spate ca Elena Udrea (dar nu e vorba de ea aici).
Unele ordonă dublarea arestaţilor de anul acesta faţă de cei de anul trecut conducând acea direcţie înfiinţată prosteşte de fostul premier Năstase (nu ştia săracul că-l va servi şi pe el!),dar a luat o amploare teribilă după aşa zisa revoluţie şi în special în ultimul deceniu.Cum se poate ca una din aceste Ane să fie chiar pupată şi decorată de unii conducători al unui mare stat care se laudă că este “cel mai democrat”? (Ceea ce realitatea infirmă) Altă Pauker, fără niciun fel de milă dă o sentinţă nemaîntâlnită în analele unei justiţii drepte, condamnând şi VIITORUL celor acuzaţi şi a averii acestora.
Ba mai mult, se bagă şi în unele cauze din care a fost recuzată şi refuză să se supună comisiei europene. Ba mai mult sugerează ca nu cumva “să se amestece cineva în sentinţa dată de ea într-un caz bine  cunoscut”.
Unde am ajuns Românie? Astăzi nu mai avem Komisari sovietici, în schimb avem comisari occidentali în toate sectoarele din viaţa unui stat. Şi unde mai pui că această doamnă ascultând de ordinele celui mai mare OM DIN STAT a dat după cum spune presa mai multe examene până a reuşit să promoveze o anumită treaptă.
Ce faci CSM-ule? Intră-ţi în drepturile şi obligaţiile tale! Deparazitează-te de toţi neaveniţii şi scoate zăbala din gura unei justiţii dirijate vremelnic de un călăreţ neavenit.
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here