Au intrat în vacanță cu un succes mare

1052

CSM Târgu Jiu a obţinut a treia victorie consecutivă în Liga Națională de Baschet Masculin. Trupa gorjeană s-a impus la București împotriva Rapidului după un joc interzis cardiacilor, scor 77-78. Gorjenii şi-au complicat singuri viaţa în partida din capitală, au irosit avantaje de 15, respectiv 12 puncte, în sferturile trei şi patru, dar au beneficiat de trei libere după un fault asupra lui Malik Morgan, la ultima fază de joc. Americanul a transformat ultimele două aruncări şi a adus un succes preţios pentru gorjeni. La 38 de ani, căpitanul Porter Troupe şi-a cărat în spate echipa. A reuşit 23 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive. Kevin Allen a adăugat 18 puncte și 11 recuperări, iar Brandon Sly a încheiat meciul cu 12 puncte. Dintre jucătorii gorjeni, Octavian Ilie a prins 20 de minute pe parchet, izbutind 2 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă. „A fost un meci pe care l-am controlat în marea lui majoritate. Am creat două diferențe de peste 10 puncte, dar, din păcate, le-am irosit mult prea ușor şi am ajuns în situația de a fi conduși la ultimul atac. Chiar dacă pare că am câștigat oarecum norocos, cred că este o victorie meritată ținând cont de cursul jocului. Vreau să felicit echipa Rapidului, pentru că a crezut în șansa ei și a luptat până la capăt, dar în același timp vreau să îmi felicit și jucătorii pentru modul în care au luptat până la final”, a declarat antrenorul secund, Claudiu Alionescu, după meci. „Consider că acest meci a fost un joc de-a ,şoarecele şi pisica’ şi era să scape șoarecele la final. A fost un meci greu, cum mă așteptam, dar mă bucur că am ieşit învingători. Încă avem probleme cu concentrarea în momentele cheie, dar sper şi am încredere că vom scăpa de acest ‘obicei’ cât de curând. Sunt fericit că venim acasă cu a treia victorie consecutivă şi că avem pauză, fereastra pentru lotul naţional, pauză de care vom profita pentru a corecta aceste deficiențe”, a adăugat expertul sportiv Adrian Roşu pentru csmtargujiu.ro. LNBM revine în luna decembrie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.