Au început probele scrise la BAC

196

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat continuă săptămâna aceasta cu probele scrise. Aproximativ 1.400 de absolvenţi de liceu din judeţul Gorj au susţinut ieri probă scrisa la Limba şi literatura română, urmând ca până la sfârşitul acestei săptămâni să susţină proba obligatorie a profilului şi proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate pe data de 2 septembrie.

Cei aproximativ 1.400 de candidaţi care au susţinut ieri prima probă scrisă din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat, proba la Limba şi literatura română, au avut de rezolvat varianta trei, cu trei subiecte. Astfel, la subiectul I elevii au primit poezia „De-or trece ani…” de Mihai Eminescu, având de rezolvat zece cerinţe cu privire la text, printre care să comenteze în şase-zece rânduri prima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. La cel de-al doilea subiect, absolvenţii de liceu au avut de scris un text argumentativ de 15-30 de rânduri despre „munca eficientă”, pornind de la un citat de-al lui Lucian Blaga: „Trebuie să existe o anumită concordanţă între acţiuni şi planuri, dacă vrem să scoatem din ele toate roadele pe care le pot da”. În ceea ce priveşte subiectul III, acesta a constat în realizarea unui eseu în care să se analizeze tema şi viziunea despre lume într-un roman studiat.

237 de absenţi şi un eliminat
Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, Ion Işfan, 1639 de candidaţi din judeţul Gorj s-au înscris pentru a susţine proba scrisă la Limba şi literatura română însă 237 dintre aceştia au ales să nu se prezinte la examen, ratând astfel şi cea de-a doua şansă de a obţine o diplomă de bacalaureat. De asemenea, un alt candidat a fost scos din sala de examen după ce a fost prins cu telefonul mobil asupra sa. Este vorba de un absolvent de liceu care a susţinut proba scrisă la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” şi care a pierdut acum dreptul de a mai participa la examen în următoarele două sesiuni.

Primele rezultate, afişate duminică
Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat va continua cu proba obligatorie a profilului, programată miercuri, 29 august, în timp ce ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului şi specializării – se va desfăşura vineri, 31 august. În data de 2 septembrie vor fi afişate primele rezultate (până la ora 16.00). În aceeaşi zi vor putea fi depuse şi contestaţiile, între orele 16:00 şi 20:00. Acestea vor fi soluţionate în perioada 3-4 septembrie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe data de 5 septembrie.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here