Au început plăţile directe pe suprafaţă!

491

suprafata agricolaÎncepând cu data de 16 septembrie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început efectuarea plăţilor directe pe unitatea de suprafaţă ce se acordă în agricultură.

Potrivit regulamentelor europene, plăţile directe pe suprafaţă acordate din fondurile europene trebuie să înceapă la 1 decembrie şi să fie finalizate până la 30 iunie anul viitor. În toamna acestui an, aceste plăţi se vor derula începând cu 16 octombrie, fermierii care au depus cereri de plată urmând a primi, în avans, o parte ( aprox. 50 euro/hectar) din sumele cuvenite pentru Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS).

La nivelul judeţului Gorj au fost depuse un număr de 25.132 cereri, pentru o suprafaţă de teren agricol utilizat de 99.617,84 hectare. Comparativ cu anul precedent, numărul cererilor a crescut cu 734, iar suprafaţa pentru care s-a solicitat sprijin financiar a crescut cu aproximativ 6100 hectare. În vederea efectuării, în avans, a plăţilor cuvenite fermierilor pentru Schema unică de plată (SAPS) este necesar a fi finalizate acţiunile de control administrativ al cererilor în baza de date, de control pe teren şi de control prin teledetecţie.
Blocuri fizice nedeclarate!
Ca urmare a controlului efectuat în baza de date a fost constatat un număr de 278 de blocuri fizice supradeclarate (solicitarea la plată a aceleiaşi suprafeţe de teren de către doi fermieri) aferente a 1166 de fermieri. În urma notificărilor de clarificare au fost soluţionate 272 blocuri fizice, iar alte 6 blocuri fizice sunt în curs de soluţionare. În judeţul Gorj eşantionul de efectuare a controalelor în teren a vizat 14,8% din numărul total de fermieri care au solicitat acordarea sprijinului financiar. Astfel, 410 exploataţii au făcut obiectul controlului clasic în teren, 3199 au fost controlate prin teledetecţie, iar 1683 de exploataţii au fost controlate cu privire la îndeplinirea angajamentelor asumate de fermieri pentru plăţile compensatorii aferente pachetului de agromediu.
Fermierii vor primi, pentru campania 2009, 117 euro /hectar, din care 71 euro/hectar din bugetul Comunităţii Europene şi 46 euro/hectar din bugetul de stat.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here