Au început lucrările la fabrica din Cărbunești

3298

Miercuri au demarat lucrările la fabrica de BCA-uri din orașul Târgu-Cărbunești, o investiție de 30 de milioane de euro. La evenimentul de deschidere a șantierului a fost prezent și Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
„Suntem, astăzi, martorii unui moment important nu numai pentru orașul Târgu Cărbunești, ci pentru întreg județul Gorj: începerea proiectului de construire a unei fabrici de producere BCA de către Compania Soceram.
Sper ca exemplul Companiei Soceram să fie urmat și de alți antreprenori, care trebuie să știe că se pot îndrepta cu încredere către județul nostru pentru a-și dezvolta afacerile. Aici vor găsi în autoritățile locale un partener de discuții și de acțiune, care îi va sprijini în demersul lor”, a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
EximBank şi CEC Bank au structurat un pachet financiar în valoare totală de 139,2 milioane de lei destinat finanţării noii unităţi de producţie de BCA pe care compania Soceram o construieşte la Târgu Cărbuneşti.
Viitoarea fabrică va avea o capacitate de producţie de până la 1.500 de metri cubi pe zi şi va fi dezvoltată pe baza ultimelor concepte din domeniu, cu tehnologie smart, aceasta fiind cea de-a treia unitate de producţie de BCA a societăţii, alături de cea de la Doiceşti (Dâmboviţa) şi cea de la Cordun (Neamţ), pe care Soceram a inaugurat-o anul trecut. Soceram este o companie cu peste 40 de ani de experienţă în producerea şi comercializarea materialelor de construcţii.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Drept e ca cei din Carbunesti sunt cam specializati, din tata in fiu, in fabricarea de caramizi. De cand a dat lenea in ei si s-au deschis si granitele „specialistii” au inchis punctele de lucru de pe malul Gilortului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here