Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj organizează, până pe 26 iunie, recrutarea candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea 2017. Persoanele interesate sunt așteptate la sediul IPJ Gorj, din Târgu-Jiu.
”Fişele medicale, tip MAI, se vor elibera începând cu data de 02 mai 2017, zilnic, de luni până joi, între orele 12.00 – 15.00 și se vor deschide/închide de către Centrul Medical Judeţean Gorj, situat în Târgu-Jiu. Indiferent de instituţia de învăţământ pentru care au fost recrutaţi, toţi candidaţii vor fi testaţi psihologic. Pentru a participa la concursul de admitere în Academia de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» Bucureşti, în Şcolile de Agenţi de Poliţie «Vasile Lascăr» Câmpina şi «Septimiu Mureşan» Cluj-Napoca, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră «Avram Iancu» – Oradea, precum şi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale, care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, cursuri cu frecvenţă, candidaţii trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; să cunoască limba română scris şi vorbit; să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să fie declaraţi «apt» din punct de vedere medical, fizic şi psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică şi psihică sunt efectuate de structurile de specialitate ale M.A.I.; să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi în cursul anului în care participă la concurs; să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
Candidații trebuie să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii șapte ani și să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică.
Cifrele de școlarizare pentru anul școlar universitar 2017-2018 sunt 640 de locuri bugetate și 210 cu taxă pentru Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” și 1.434 de locuri pentru școlile postliceale.
Loredana Fîciu