Au început înscrierile la Palatul Copiilor

323

Palatul Copiilor din Târgu-Jiu a dat startul înscrierilor pentru anul școlar 2016 – 2017. Acestea se vor încheia la sfârșitul acestei luni, când va începe și anul școlar.

Înscrierile pentru anul școlar 2016 – 2017 la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu au început pe 1 septembrie. Până ieri, potrivit conducerii instituției, circa 500 de copii se înscriseseră deja la unul dintre cercurile coordonate de profesorii Palatului Copiilor Târgu-Jiu. Înscrierile se fac de luni până vineri, între orele 09.00 și 18.00, iar cursurile sunt gratuite. La Palatul Copiilor din Târgu-Jiu sunt organizate 23 de cercuri, ce oferă elevilor instituției posibilitatea de a lua parte la tot felul de activități. Aceștia pot opta pentru cercuri de gimnastică, gimnastică aerobică, muzică populară, muzică uşoară, etnologie, pictură, tenis de masă, tenis de câmp, cultură şi civilizaţie engleză, cultură şi civilizaţie franceză, protecţia mediului, radiogoniometrie, informatică, electronică, fotografie, oratorie și dezbatere, studii europene, etc.. În cadrul fiecăruia dintre aceste cercuri sunt valorificate capacităţile elevilor, cunoştiinţele, priceperile şi deprinderile dobândite anterior, fiind cultivate atenţia, imaginaţia, spiritul de observaţie, gândirea, răbdarea, simţul estetic şi dragostea de muncă ale acestora, oferindu-le posibilitatea de a participa la diverse manifestări, expoziţii, concursuri naţionale şi internaţionale, dar și de a lega noi prietenii. Înscrierile se încheie oficial pe 1 octombrie, dar, dacă mai rămân locuri libere, copiii se vor putea înscrie și după această dată.

Festivitatea de deschidere a anului școlar, pe 29 septembrie
Anul acesta, festivitatea de deschidere a anului școlar la Palatul Copiilor se va desfășura în data de 29 septembrie. Ca și în anii trecuți, deschiderea anului școlar va fi marcată printr-un spectacol susținut de elevii Palatului Copiilor Târgu-Jiu, spectacol ce se va desfășura în amfiteatrul din centrul municipiului, începând cu ora 17.00.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here