Au început înscrierile la Festivalul “Glas de înger”

457

Elevii din Gorj se pot acum înscrie la cea de-a XV-a ediție a Festivalului-concurs ”Glas de înger”, organizat de Fundația ”Cuvântul care zidește”, din Craiova. Înscrierea în concurs se poate face până la data de 9 decembrie 2016, pe adresa de e-mail a Fundației ”Cuvântul care zidește” (fundatia.cuvantul@gmail.com) sau direct la sediul fundației din Craiova.

Festivalul “Glas de Înger” este un concurs interjudețean de colinde și tradiții autentice românești, ce are ca scop implicarea tinerei generații în păstrarea, transmiterea și promovarea colindelor și tradițiilor autentice de Crăciun, în vederea consolidării identității culturale românești. Festivalul se adresează copiilor și tinerilor din Oltenia, precum și din alte județe din România, și se desfășoară pe patru secțiuni: colinde – grupuri de colindători, tradiții, scenete și soliști – colinde. Fiecare secțiune cuprinde următoarele categorii: preșcolari, ciclul primar, gimnaziu și liceu. Concurenții înscriși la secțiunea ”Colinde” pot prezenta trei colinde autentice românești, concurenții înscriși la secțiunea ”Tradiții” vor prezenta un moment de datini și obiceiuri de Crăciun autentice românești, concurenții înscriși la secțiunea ”Scenete” vor prezenta o scenetă de 10 – 12 minute, iar cei înscriși la secțiunea ”Soliști” trebuie să prezinte două colinde. O unitate de învățământ poate concura cu maxim două reprezentații. Grupurile corale se vor constui din cel puțin 10 membri.
Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail a Fundației Cuvântul care zidește fundatia.cuvantul@gmail.com sau direct la sediul fundației din str. Mitropolitul Firmilian, nr. 3, Craiova. Înscrierea se realizează prin completarea unui tabel în format electronic ce va cuprinde următoarele date: unitatea de învățământ, secțiunea, timpul alocat momentului prezentat în concurs, numele grupului/solistului, numărul de participanți, categoria, repertoriu, profesori coordonatori, cadru didactic însoțitor preșcolari/elevi și telefon persoană de contact. Juriul va fi format din cel puțin trei membrii. Membrii juriului vor fi profesori de specialitate (muzică), profesori de limba română, preoți. Câștigătorii pentru fiecare secțiune vor fi desemnați ținând cont de următoarele criterii de evaluare: omogenitatea formației corale/ansamblului vocal, acuratețea/tehnica interpretării, dificultatea repertoriului, impresia artistică, autenticitatea și impresia asupra publicului a mesajului transmis. Se vor acorda premiile I, II, și III pentru fiecare secțiune.
Obiectivele organizatorilor festivalului sunt: revalorizarea și reinserția patrimoniului imaterial în viața tinerelor generații, protejarea originii, a originalității, a autenticului, cultivarea respectului tinerilor pentru valorile culturale tradiționale autentice, educarea copiilor și tinerilor în păstrarea și promovarea acestor valori, promovarea specificului regional (în principal zona Olteniei), descoperirea şi promovarea tinerelor talente, precum și creşterea gradului de implicare a tinerilor în activităţi culturale şi de dezvoltare personală.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here