Au început înscrierile la Festivalul „Al. C. Calotescu-Neicu”

329

O nouă ediţie a Festivalului de creaţie umoristică „Al. C. Calotescu-Neicu” va avea loc în luna aprilie, la Turceni. Festivalul se adresează umoriştilor din judeţele Gorj, Dolj, Mehedinţi, Olt ,Vâlcea, Hunedoara şi Caraş-Severin iar data limită pentru trimiterea lucrărilor este 9 aprilie 2013.

Parte integrantă a creaţiei literare, creaţia umoristică se bucură de o deosebită aderenţă la public, îndeosebi după 1990. Pe această idee se înscriu şi eforturile organizatorilor Festivalului “Al. C. Calotescu-Neicu”, unul dintre epigramiştii de seamă ai ţării din perioada interbelică, fiu al meleagurilor din Turceni, cu scopul de a menţine interesul creatorilor din domeniu şi de a-i stimula. Ediţia cu numărul XXI a acestui festival, ce se va desfăşura în perioada 19-21 aprilie, păstrează formula de bază a festivalurilor de umor, are caracter interjudeţean (pentru judeţele Olteniei şi judeţele limitrofe Gorjului – Hunedoara şi Caraş-Severin) şi nu impune condiţii de vârstă pentru concurenţi.

Secţiuni
Festivalul „Al. C. Calotescu-Neicu” se va desfăşura pe trei secţiuni: epigramă (minim 10, din care 3 pe tema „Lupu îşi schimbă părul, dar năravul ba”), revistă de umor – colectivă sau individuală (pentru această secţiune se trimit cel puţin două exemplare din numerele apărute în perioada 2012 – 2013; sunt acceptate şi plachete umoristice individuale sau colective apărute în această perioadă) şi umor la rotativă (creaţie literară umoristică, fotografie şi caricatură publicate în presă). Lucrările în concurs trebuie să parvină la sediul juriului până în ziua de 9 aprilie, respectându-se formula clasică de participare: plic închis, cu motto şi o fişă sumară, din care să nu lipsească numărul de telefon la care pot fi anunţaţi concurenţii. Plicurile pentru concurs vor putea fi depuse direct sau expediate pe adresa Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Concurenţii pot participa la ambele secţiuni, nefiind acceptaţi în concurs laureaţii (premiilor I) ultimelor trei ediţii. În aceeaşi perioadă se desfăşoară şi Festivalul de umor al elevilor, după un regulament aparte. Decernarea premiilor se va face în data de 21 aprilie, începând cu ora 11.00, la Casa de cultură Turceni, unde va fi vernisată şi o expoziţie de caricatură asigurată de Liga Culturală “Fiii Gorjului” Bucureşti, precum şi o expoziţie de desene ale elevilor din Turceni.

Organizatori
Festivalul „Al. C. Calotescu-Neicu” este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Biblioteca Judeţeană ”Christian Tell”, Consiliul Local şi Casa de Cultură Turceni, Liga Culturală “Fiii Gorjului” Bucureşti.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here