Au început înscrierile la examenul de capacitate preoțească

1022

La începutul acestei săptămâni, s-a dat startul înscrierilor la sesiunea septembrie 2020 a examenului de capacitate preoțească, organizat de Mitropolia Olteniei, în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova.

Examenul se va desfășura în perioada 21-23 septembrie 2020, la sediul Facultăţii de Teologie din Craiova. Depunerea dosarelor se va face la Centrul Mitropolitan din Craiova, Biroul de Învăţământ, Catehizare şi Activităţi cu tineretul, până la data de 17 septembrie 2020, achitându-se suma de 200 de lei pentru înscrierea la examen. Dosarul fiecărui candidat trebuie să conțină următoarele documente: cerere către Î.P.S. Dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei pentru înscriere la examen, binecuvântarea ierarhului de care aparţine, recomandarea eparhiei de care aparține, cu privire la profilul moral al candidatului, recomandarea preotului duhovnic, copii ale documentelor de studii (diplomă de licenţă şi foaia matricolă), adeverinţă medicală, curriculum vitae, cazier judiciar și dovadă de la centrul eparhial că nu are impedimente canonice la hirotonie. La examen pot participa absolvenţi ai Facultăţii de Teologie, Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, fii duhovniceşti eparhiilor sufragane Mitropoliei Olteniei, cu binecuvântarea Chiriarhului locului. Candidaţii pot fi căsătoriţi sau necăsătoriţi, iar în urma examenului promovat pot solicita, timp de un an de zile, un post vacant de preot; dacă în această perioadă nu sunt numiţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate. Candidaţii care obţin o medie mai mare de 9.00 pot solicita timp de doi ani de zile un post vacant de preot; dacă în această perioadă nu sunt numiţi într-un post de preot, trebuie să repete examenul de capacitate. Media generală de promovare a examenului de capacitate este de cel puţin 7.00, cu nici o notă sub 6.00 la probele examenului. Tematica examenului de capacitate întocmită de Facultatea de Teologie din Craiova se află atașată mai jos și este afişată în regim permanet pe site-ul Mitropoliei Olteniei, la adresa http: //old.mitropoliaolteniei.ro/wpcontent/uploads/2012/10/Tematica1.pdf.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here