Au furat o mașină și au plecat la plimbare. Urmăriți de poliție, au fugit în pădure!

1901

Trei tineri din Gorj, care au furat o mașină din curtea unei brutării, în urmă cu doi ani, pentru a se întâlni cu niște fete, au fost condamnați în primă instanță. Pentru că erau minori la data săvârșirii faptelor, ei s-au ales cu o măsură educativă, neprivativă de libertate.

Tinerii au fost trimiși în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și instigare la furt în scop de folosinţă.
Proprietarul mașinii a fost cel care a sesizat poliția. Furtul a fost comis noaptea, la începutul lunii martie 2021. Minorii au profitat de faptul că autoutilitara brutăriei din Tg-Cărbunești nu era încuiată, iar cheile se aflau pe bord.
„Cei doi inculpaţi au împins maşina pentru a nu face zgomot, iar după ce au scos-o din curtea brutăriei, (…) a urcat la volan şi a condus-o până la locuinţa inculpatului (…). De aici, cei trei inculpaţi au plecat din nou cu maşina (…). Ajungând la intersecţie, au fost observaţi de un echipaj de poliţie care a pornit cu autospeciala de serviciu în urmărirea lor, dar inculpatul nu a oprit maşina, continuându-şi deplasarea şi intrând pe drumul satului Boteşti. La un moment dat, drumul s-a terminat, inculpaţii intrând cu maşina într-o pădure de salcâmi. Apoi au fugit, abandonând vehiculul sustras”, potrivit rechizitoriului.
Autoutilitara a fost recuperată de persoana vătămată, care a precizat că nu doreşte să se constituie parte civilă în cauză.
Unul dintre minori, din Târgu Cărbunești, a fost condamnat la măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioadă de 6 luni, timp în care are obligația de a urma un curs de pregătire școlară și să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de acesta.
Un alt minor, din Scoarța, a primit aceeași măsură, dar pe o perioadă de 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cel de-al treilea tânăr, din Cărbunești, s-a ales cu măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o durată de 3 luni, acesta neaflându-se la primul conflict cu legea penală.
Sentințele pronunțate săptămâna trecută de Judecătoria Târgu-Cărbunești nu sunt definitive și pot fi atacate cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.