Federația Română de Fotbal a anunțat, luni, că reprezentativa Under 21 va disputa în luna martie două meciuri de pregătire. Adversarii din cele două partide amicale sunt Finlanda și Maroc. Confruntarea cu europenii se va juca acasă, iar cea cu africanii în deplasare.
Partidele se vor disputa astfel:
România – Finlanda, 25 martie 2022
Maroc – România, 29 martie 2022
Ambele jocuri vor fi transmise în direct la TVR 1. Locurile de disputare și orele de start ale meciurilor vor fi anunțate ulterior. Naționala U21 a României, condusă de Florin Bratu, continuă pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România și Georgia. Calificată deja la EURO 2023 din postura de țară gazdă, România U21 dispută meciuri amicale pe perioada preliminariilor. La finalul săptămânii trecute, au fost fixate două amicale și pentru prima reprezentativă. Înaintea partidelor din Liga Națiunilor, care încep în iunie, echipa națională va disputa în martie două jocuri de pregătire. FRF a anunțat că pe 25 martie, pe stadionul Steaua din București, tricolorii vor întâlni naționala Greciei. Patru zile mai târziu, pe 29 martie, România va juca în deplasare cu Israel. Orele de începere pentru cele două jocuri, precum și localitatea de disputare a partidei din Israel vor fi stabilite și comunicate ulterior.
Cătălin Pasăre