Au fost închise 15 grupuri de producție de energie pe cărbune în ultimii cinci ani

4318

România nu a reușit în prima jumătate din 2024 să-și acopere necesarul de energie electrică din producția proprie. Dezechilibrul a început în aprilie, când producția de energie a scăzut din cauza secetei și după scoaterea din producție a unui grup de la Cernavodă, arată platforma românia.europaliberă.org.

Pe 23 mai 2024, la ora 21:10 minute, consumul de energie din România (valoare instantanee) era de 7.018 MW (MegaWatt). Unul obișnuit, spun specialiștii. Producția proprie instantanee era în acel moment de doar 4.539 MW. Cei mai mulți erau produși de hidrocentrale – 2.255 MW. Câmpurile de fotovoltaice nu produceau, evident, nimic la 21:10, eolienele – foarte puțin. Cea mai mare problemă era la centrala nucleară Cernavodă, unde era în funcțiune un singur grup din cele două. Unul era în oprire planificată pentru lucrări de mentenanță. Așa că România a apelat la energie electrică din import. Mai exact, a cumpărat 2.479 de MW de pe piața de energie, la ora 21:10. Numărul zilelor în care România a importat mai multă energie decât a produs a crescut constant din aprilie încoace, arată datele Transelectrica. 15 grupuri de producție de energie pe cărbune au fost scoase din folosință în ultimii cinci ani. Iar cum s-au schimbat lucrurile în cinci ani e evident folosind datele Transelectrica. În 2019, producția slabă din hidrocentrale era înlocuită cu producție de energie din cărbune. Dacă în primele șase luni din 2019 maximul producției pe cărbune (valoare instantanee) a fost de peste 2.500 MW, în aceeași perioadă din 2024 abia a depășit 1.300MW. Maximul producției în hidrocentrale a fost, în 2019, de peste 4.400 MW. În 2024 – maximum 3.500 MW, a mai relatat sursa menționată.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. Să mulțumim pentru această situație ex ministrului energiei, trădătorul de țară, Virginu P. care a fost pedepsit pentru performanță cu post de europarlamentar. Țară de hoți și trădători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here