Locuitorii de vârsta a III-a din municipiul Târgu-Jiu, dar şi cei cu probleme sociale, vor avea parte de manifestări speciale organizate de Primăria Municipiului Târgu-Jiu cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, acţiuni care deja au debutat, odată cu celebrarea Zilei Naţionale a României.
Toate activităţile specifice sezonului de iarnă au debutat de săptămâna trecută cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Astfel, joia trecută, s-a organizat o excursie cu autocarul la Alba Iulia pentru 150 de pensionari înscrişi la Cluburile vârstei a III-a din municipiu, iar târgujienii care au asistat la ceremonialul cu ocazia acestei zile au servit tradiţionala masă compusă din fasole cu cârnaţi şi vin fiert la restaurantul unui hotel.
Din nou, Miracolul Crăciunului
Astăzi, 6 decembrie, la Cluburile de pensionari din municipiu se va organiza o masă unde se va servi pentru pensionari mâncare de post, iar cei care poartă numele de Nicolae vor fi sărbătoriţi de municipalitate. Începând cu 19 decembrie debutează activităţile dedicate Crăciunului, cu bine-ştiutul „Miracolul Crăciunului”. “Începând cu lăsarea serii, la Sala Sporturilor, pentru pensionari şi persoane defavorizate se va organiza un spectacol de muzică populară şi colinde. Invitaţii vor fi primiţi cu vin fiert, mere, nuci şi colaci”, a declarat Alina Toader, director adjunct al Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu. Expoziţia de icoane şi ornamente de Crăciun se va deschide pe 21 decembrie la Cluburile vârstei a III-a, la aceasta fiind invitaţi să participe pensionarii cu ai lor nepoţei, acţiunea desfăşurându-se sub egida „Iată vin colindătorii”.
Pachete cu produse tradiţionale
Pachetele cu ajutoare alimentare vor fi acordate şi în preajma Crăciunului 2010 în intervalul 19 – 21 decembrie. Potrivit directoarei adjuncte a DPPS Târgu-Jiu, persoanele cu venituri mici şi beneficiare de Cantina de Ajutor Social încă se pot înscrie pentru primirea de pachete ce conţin alimente de bază pentru Masa de Crăciun. “Am început să primim cereri încă din luna octombrie şi s-au strâns deja circa 300 de solicitări. Anul trecut am împărţit aproape 1.600 de pachete cu o valoare per pachet de 35 de lei. Pachetul conţinea produse şi preparate din carne, dar şi alte produse specifice Crăciunului. Cel mai probabil, în acest an, vor fi ceva mai multe solicitări, dar noi vom încerca să păstrăm măcar plafonul de 35 de lei per pachet”,a mai spus Alina Toader. De asemenea, tot până pe 21 decembrie va avea loc bine-cunoscuta acţiune „Un brăduţ pentru fiecare”. Autorităţile locale vor poposi în casele a 30 de familii cu nevoi speciale pentru a le oferi un brăduţ şi un coş cu alimente tradiţionale de Crăciun.
Sărbătoare şi la Casa Iris
Nici asistaţii Casei Iris nu vor fi uitaţi, reprezentanţii sociali urmând să se preocupe să nu le lipsească nimic celor primiţi acolo şi care nu au un adăpost asupra capului, atât de Crăciun cât şi de Revelion. “La Casa Iris vom oferi pachete cu alimente, dar şi daruri pentru copiii de acolo. Vom avea grijă ca acestora să nu le lipsească nimic nici în zilele de Crăciun, dar nici de Revelion”, a adăugat reprezentanta DPPS Târgu-Jiu. Anul se va încheia aşa cum s-a obişnuit la Târgu-Jiu, şi anume cu Revelionul Solidarităţii, care, în noaptea dintre ani, va fi la cea de-a VI-a ediţie. Petrecerea va avea loc la cantina Liceului nr. 4 din municipiu, acolo unde vor fi aşteptaţi copiii orfani şi persoanele fără adăpost şi cu o situaţie materială precară. Tot de celebrarea unui Revelion, de data aceasta al pensionarilor, vor avea parte şi pensionarii înscrişi la cluburile vârstei a III-a din municipiu. Astfel, sute de pensionari se vor petrece la Clubul de pe strada Olteniţei, întreaga organizare fiind a vârstnicilor, cu sprijinul Primăriei Târgu-Jiu. Manifestările vor continua şi în luna ianuarie, cu ocazia Sfântului Ion, când la Cluburile vârstei a III-a vor fi celebraţi pensionarii care poartă numele de „Ion” sau „Ioana”.
Izabella Plăstoi