Au datorii de 12 milioane de lei către Aparegio

485

Fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice, există numeroşi cetăţeni, precum şi asociaţii de proprietari care au uitat voluntar să-şi achite debitele către operatorul de apă şi canalizare, SC Aparegio SA, datoriile în acest sens apropiindu-se de suma de 12 milioane de lei.

SC Aparegio SA, operatorul regional de apă şi servicii de canalizare, are de recuperat de la asociaţiile de proprietari, populaţie şi agenţii economici din judeţ aproximativ 12 milioane de lei. Pentru persoanele fizice şi juridice care au datorii mai vechi de trei ani către societatea de apă şi canal vor fi deschise acţiuni în instanţă în vederea recuperării creanţelor. În acest sens, reprezentanţii unităţii sunt deja în proces cu circa 40 de datornici, persoane fizice şi juridice, nefiind incluse însă şi asociaţiile de proprietari.
„În cazul celor care au datorii mai vechi de trei ani, astfel încât să nu intre la prescriere, vom acţiona în instanţă, la fel vom proceda şi cu asociaţiile de proprietari, dar le vom acorda sprijin şi consultanţă juridică pentru a le ajuta să-şi recupereze şi ele datoriile, dar şi noi. Am recurs la această procedură deja, sunt pe rol aproximativ 40 de procese deschise, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. În cazul asociaţiilor de proprietari încă nu avem niciun proces, lucrăm în interiorul asociaţiei să îi ajutăm pe administratori şi pe preşedinţi să recupereze datoriile. La momentul actual avem de recuperat de la asociaţii suma de 6,6 de milioane lei, de la populaţie circa 2.750.000 de lei şi de la agenţii economici alte 2,5 milioane de lei”, a declarat Traian Pătrăşcoiu, directorul executiv al Aparegio Gorj.
Potrivit conducerii Aparegio Gorj, în vederea îmbunătăţirii relaţiei cu consumatorii, va fi realizată o platformă online care va cuprinde date cu privire la citirile de contor, facturi, sesizări preluate de la cetăţeni. De asemenea, unitatea are în plan introducerea plăţii online de către consumatorii din judeţ şi transmiterea facturilor către aceştia prin email.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.