Au aruncat cu ouă în maşini. Tineri amendați!

2035

Cinci adolescenți au fost depistaţi de poliţiştii locali din Târgu Jiu, miercuri seara, că aruncau cu ouă în maşini. Aceștia și-au recunoscut fapta și le-au relatat polițiștilor locali că au vrut doar „să se distreze”. Ei s-au ales cu amenzi.

„În data de 22.11.2023, în jurul orei 21:30, polițiștii locali aflați în serviciul de patrulare pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un grup de tineri aruncau cu ouă în direcția autovehiculelor care circulau pe stradă.

Cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, au încercat să se sustragă de la verificări și au fugit în Parcul Central, însă au fost prinși în zona Podului Ferdinand.

Aceștia și-au recunoscut fapta și le-au relatat polițiștilor locali că au vrut doar «să se distreze».

Ulterior, polițiștii locali au fost sesizați verbal de către conducătorul unui autovehicul care efectuează transport de persoane în regim de taxi, cu privire la faptul că tinerii respectivi au aruncat cu ouă asupra mașinii aflate în mers, murdărind atât geamul, cât și caroseria.

RemasterDirector_37f051484

Au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 1.250 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 Republicată pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a transmis Poliția Locală Târgu Jiu.

Astfel de fapte pot genera producerea unor pagube materiale și, mai grav, pot pune în pericol viața și integritatea fizică a persoanelor, prin distragerea atenției conducătorilor auto de la traficul rutier, atrag atenția polițiștii locali.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here