Au ales ca slujbă Politica, să-şi facă treaba în folosul oamenilor

289

S-a cam umplut paharul, întrucât romanii nu mai au încredere în politicieni şi în acele instituţii ale statului, ce îşi exercită abuziv atribuţiile în beneficiul celor care deţin puterea în România. Un recent sondaj, în ciuda unor erori de măsurare a opiniei publice, conturează o stare de fapt, un clivaj tot mai pronunţat între mase şi cei aleşi în Parlament, autoritaţi locale şi centrale, etc, mai exact o neîncredere de cca 70% în actualul Guvern, în Parlament-75%, iar Preşedinţia, undeva între 80-85%.

Şi, de luat în seamă că cifrele de mai sus corespund cu vocea străzii, vizavi de nemulţumirile populaţiei faţă de prestaţia celor care prin vot popular şi-au câstigat mandatele pentru a-şi onora promisiunile, a face bine oamenilor şi a răspunde pentru destinele ţării. Situaţia se agravează şi pe fondul degradării democraţiei şi lipsei de măsuri drasnice împotriva celor din structurile statului ce abuzează prin decizii incorecte şi antipopulare. Iar puţinele instrumente democratice şi legislative pentru reaşezarea în matcă a obligaţiilor celor mandataţi prin vot, sunt firave şi insuficiente, întrebându-ne până la urmă şi din care motive? S-ar putea spune că neîncrederea se accentuează şi datorită presei care informează opinia publică, vânând doar mizeria din viaţa politicienilor. Este chiar un paradox, adică îi vrem şi-i alegem, acceptând inclusiv minciunile din campanile electorale pentru infime avantaje, după care declarăm extrem de vocal că nu avem încredere în ei, că-s cei mai răi şi că nu vor să-şi facă treaba în folosul obştei. Şi până la urma este o realitate, pentru că dacă cei care şi-au ales ca slujbă politica, trebuie să-o şi onoreze în folosul oamenilor, nu invers. Or “vulpoiul” de la Cotroceni-primul politician al României şi sămânţa de scandal ori pe unde îşi umblă paşii, ştie să profite de orice situaţie ce declanşează nemulţumirile oamenilor. E ,“hoţul, strigă hoţii”, întrucât deşi este inundat în gafe şi fărădelegi, întorcând populaţia foarte aproape de dictatură, prin subordonarea instituţiilor de constrângere a cetăţeanului, în gândirea lui diabolică, fără pic de aplicare pentru cei năpăstuiţi, ştie să se folosească de prostime. Denigrează şi instigă, catalogând Parlamentul a fi o “gaşcă de puşcăriabili”, le spune românilor din vârf de Jină şi Parâng că “numai guvernul va încurca”, cât despre politicieni, aceştia sunt etichetaţi baroni îmbuibaţi, bogătani, comunişti (el, ar fi primul!), etc. Luate pe nemestecate, ai spune că în multe din zicerile sale, Băsescu are dreptate, numai că el este de ani în şir tot o “ciorbă reîncălzită”, nefiind mai breji unii decât alţii. Laolaltă au tâlhărit ţara şi au adus şi pe cei dinafară pentru a se înfrupta din bogăţiile şi din agoniseala poporului român, dobândite adeseori cu multe sacrificii, pentru că acum să fie adus la sapă de lemn, săracia bântuind ca o cumplită povară pentru populatie. Altfel spus, cei ce au condus şi guvernat ţara în cei 24 de ani postdecembrişti s-au dovedit a fi nişte netoţi şi neispraviţi, nereuşind relansarea economiei şi nici regenerarea morală a României. Acum, o dovedesc din plin ultimele evenimente şi balamucul politic ce dezbină naţiunea, trăgând unii hăis şi alţii cea. Sunt cazurile recente cu, Roşia Montană, gazele de şist, Nuclearo-electrică, RAAN, OLTCHIM, Poşta Română, sistemul energetic naţional şi alte multe probleme foarte importante nerezolvate, tocmai din lipsă de voinţă politică, concordie naţională şi curajul de a lua decizii ferme şi corecte pentru dezvoltarea şi progresul României. Am ajuns a fi muscaţi zilnic şi de câini sau alte patrupede, fără ca autorităţile abilitate să pună piciorul în prag, măcar a limita şi astfel de anomalii. Din păcate mai este un adevăr, dincolo de stangaciile conducătorilor şi guvernanţilor, România trebuie să suporte şi consecinţele unui razboi economic, fiind sabotată dinafară şi cu ajutorul cozilor de topor din ţară, sponsorizate vârtos pentru a se opune strategiilor şi proiectelor pentru dezvoltarea României. Legaţi de mâini şi de picioare prin decizii ale U.E., ce nu avantajează deloc România ca ţara, nu avem din nefericire nici o porta-voce puternică care să exprime nazuinţele poporului român, dar şi frustrarile sale venite dinspre Bruxelles-Strassbourg, etc, prin decizii ale îngâmfaţilor şi rigizilor komisari europeni.Chiar acum, când ţara noastră fierbe, laşul de la Cotroceni se ascunde precum struţul cu capul în nisip, lăsând pe alţii să scoată castanele din foc. După aceea, se bagă în seamă, şi-i atacă cu obrăznicie pe unii sau pe alţii, pritocându-şi potecile de slugă, spre satisfacţia stăpânilor de la UE, PE, PPE, sau din altă parte. El, este, până la urmă, esenţa metehnii politicianului român, demagog şi profitor, dintr-o stare de spirit în care opinia publică a ajuns din păcate surdă şi oarbă, în vreme ce şi aşa -zisele O.N.G.-uri sunt la rândul lor mânate tot de interese oculte pe bani publici şi europeni, nejustificandu-şi defel obligaţiile ce le revin pentru bunul mers al societăţii. Aşadar, revenind la neîncrederea în politicieni, putem trage concluzia că în interiorul partidelor este ceva putred, până la totala descompunere pestilentială, motiv pentru care urgent trebuie făcut ceva. Iar dacă cei care şi-au ales ca slujbă politica, nu vor purcede a-i elimina în primul rând pe camarazii incompetenţi şi toate soiurile de specimene ticăloase de hoţi şi fanfaroni, atunci lumea nu va reuşi să meargă cu folos înainte. Inclusiv din interiorul societăţii civile se simte nevoia unor mişcări de amploare pentru înlăturarea unor asemenea farisei, în cazul României singura cale spre o direcţie mai bună este şi rămâne cea a cinstei, adevărului şi dreptăţii.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here