Au ajuns la spital după o bătaie într-un bar

239

Un adolescent de 17 ani şi un bărbat în vârstă de 54 de ani au ajuns zilele trecute la spital, după ce au fost bătuţi de alţi doi bărbaţi.

Totul s-a petrecut duminică, în faţa unui bar din Şomăneşti. Doi localnici din Teleşti, unul în vârstă de 17 ani iar celălalt de 35 de ani, i-au luat la bătaie pe adolescentul de 17 ani şi pe bărbatul de 54 de ani. Se pare că scandalul a izbucnit pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri mai vechi existente între cei patru bărbaţi. „Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul pe raza localităţii Şomaneşti, în faţa unui bar, pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri, două persoane, de 17, respectiv 35 de ani, din comuna Teleşti, au exercitat acte de violenţă împotriva a altor două persoane, de 17, respectiv 54 de ani, din comuna Cîlnic şi Teleşti, care au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Rovinari pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here