Recent, la o ieşire pe Defileul Jiului, am putut descoperi o veritabilă paletă de fenomene ale naturii pe durata unei singure zile, începând cu o „pripeală” între Castrul Roman şi Mănăstirea Vişina și continuând cu o ploaie, ca în miezul verii, la Meri, o ceaţă „să-ţi bagi degetele în ochi” aproape de Lainici şi o fulguială iar la final, ninsoare în toată regula în apropiere de Valea Polatiştei de la limita de nord a judeţului nostru.
Atunci am afirmat în paginile Gorjeanului că perimetrul unde, în cursul unei singure zile (şi aceea, de iarnă), poţi parcurge asemenea multitudine de forme ale naturii ce te pot lăsa „ca la dentist”, este vrednic a fi protejat, pe viitor, indiferent care vor fi costurile materiale ori morale ale acestui demers.
Un alt traseu apropiat de cel prezentat anterior ce am avut privilegiul să-l parcurg, zilele trecute, tot în zona montană a Gorjului, a fost cel de pe Valea Motrului până în vecinătatea acumulării Valea Mare. Plecând din Târgu-Jiu, drumul a fost bun până la Tismana, cu o 
ceaţă deasă ce a persistat până la Apa Neagră, iarăşi bună până la Călugăreni-Cloşani, ca să continue cu o măzăriche şi, la final, cu o fulguială în toată regula în apropierea lacului Valea Mare. Acesta, din cauza timpului ori a anotimpului hivernal, căpătase o culoare asemănătoare topazului ce ne amintea de lacurile din filmele cu Winettou din copilărie. 
Zăpada persista pe acele locuri iar împreună cu vegetaţia şi mirosul de răşinoase confereau locului o atmosferă de basm. Ca să fiu puţin răutăcios mantia de nea de pe malurile lacului mai urma să ascundă (nu pentru mult timp) şi urmele vetrelor de foc făcute haotic nu de cei ce iubesc natura ci, de cele mai multe ori (după cum mărturisea un localnic aflat cu caprele prin zonă), de tot soiul de cheflii şi petrecăreţi ce nu au văzut în acele locuri decât oportunităţi în a face focuri cât mai mari pentru agapele lor bahice.
Păcat că după ce zăpada din jurul lacului se va topi de tot peisajul va recăpăta inesteticile „cicatrici” datorate vechilor vetre de foc haotic amplasate de personaje ce in cea mai mare parte nu au nimic în comun cu frumuseţea naturii. Şi autorităţile locale trebuie să se mobilizeze şi să ia o serie de măsuri care să stopeze „gratariada” fără noimă ce va începe odată cu venirea anotimpului călduros şi să conserve perimetrul de un pitoresc aparte şi o frumuseţe răpitoare. La final, trebuie să recunoaştem că perimetrul Văii Motrului, în sezonul hivernal, oferă celor ce se încumetă să îl parcurgă un aer curat şi peisaje ce pur şi simplu te lasă cu gura căscată.
Trebuie numai să avem grijă ca aceste veritabile sanctuare ale naturii gorjene, să nu cadă pradă celor veniţi pentru chefuri în viziunea cărora aceste locuri nu valorează nici doi bani.
Mugurel PETRESCU
