Mai zilele trecute un cunoscut mă abordează „în trombă” cum se spune la rugby. ”Du-te matale (adică eu) pe la Castrul Roman de la intrarea în Bumbeşti Jiu că eu am fost zilele trecute şi am fost neplăcut surprins de mizeria ce-am văzut-o pe acolo. Dacă ar învia Septimiu Sever, constructorul castrului de acum două milenii, şi ar vedea în ce stare este acum, s-ar pune cu harapnicul (un fel de bici din câte am înţeles eu de la respectivul) pe toţi cei care din neglijenţă ori delăsare au adus ori lăsat să fie depozitate în respectiva locaţie grămezi de deşeuri ori resturi din construcţii”.
Acum eu mai de curiozitate, mai de respectivul harapnic (nici nu mai ştiu dacă am pronunţat bine numele lui) „vira” cum spun marinarii direct la castru. Trebuie să mărturisesc că într-adevăr cunoştinţa mea „cea agitată” avea în mare parte dreptate. 
Am avut totuşi norocul să văd un apus de soare „ca-n filme”, iar pentru câteva minute am încercat chiar cu ochii minţii să îmi închipui ce vedeau la orizont acum mai bine de două milenii legionarii romani împreună cu centurionii lor.
Peisajul crestei Vâlcanului într-un cadru aproape ireal cu nori de toate formele încântă ochiul oricărui privitor cu certitudine si pe cei ai soldaţilor romani ce vegheau de pe zidurile castrului tot ce mişca de jur împrejur.
Nu acelaşi lucru se întâmplă şi dacă ne uităm astăzi pe jos. Grămezi de geamuri, cutii de vopsea, saci de ciment şi nu în ultimul rând crengi aduse de nu se ştie unde, urâţeau locul întocmai ca nişte cicatrice inestetice.
Acum eu nu mă pricep, dar totuşi am vizitat ceva construcţii de acest fel şi aş enumera aici doar Sarmisegetuza Regia, precum şi pe cea construită după cucerirea Daciei, Ulpia-Traiana. Dar nu am văzut (ori nu erau la momentul trecerii mele pe acolo) grămezi de ambalaje de construcţii, sticle ori geamuri aruncate de-a valma în jurul lor. 
Şi parcă şi zidurile năpădite de iarbă ori ce buruieni or fi fost dau (chiar dacă este să fiu răutăcios) un aer de ceva lăsat în paragină ori neîngrijit.
Încă o dată sunt nevoit să subliniez că am fost emoţionat chiar dacă pentru câteva clipe când am încercat să-mi închipui cu ochii minţii ce vedeau ori la ce se gândeau paznicii de acum două milenii ai castrului când îşi făceau rondul de pază pe ziduri.
Mi-ar plăcea să cred că la proxima descindere a mea pe aceste locuri o să pot admira cu 
adevărat un monument al reputaţiei constructorilor romani, care după cum opinau istoricii a fost plasat în acest loc tocmai pentru a controla militar întreaga zonă, inclusiv drumul prin Pasul Vâlcanului ce se spune că a fost folosit chiar de legiunile romane în drumul lor spre inima Daciei.
Mugurel Petrescu
