În urmă cu ceva timp mai mulţi pescari mi-au istorisit despre nişte locuri de pe Bistriţa care te lăsau „cu degetu’n gură”. Pe lângă podul de la Câlnic ar fi fost ei, iar pe acolo cică ar fi numai locuri bune de pescuit dar şi pentru o „şedere la iarbă verde”.
Mai zilele trecute am făcut o „recunoaştere” în zonă întrucât pe acest tronson al Bistriţei nu mai fusesem de mult, iar cum albia se modifică în timp după debitul râului puteam descoperi locuri noi, dar şi vedea pe cele deja cunoscute.
Într-adevăr râul în acea porţiune poate oferi pescarilor şi nu numai (bineînţeles vorbim despre pescuitul legal), dar şi celor ce vor pur şi simplu să petreacă o după amiază ori chiar un weekend la iarbă verde un cadru natural de excepţie.
Dar (şi iarăşi se ivește un „dar”) în una din locaţiile mai sus amintite situată undeva în apropierea 
Bistriţei pe nişte locuri parcă făcute pentru o odihnă la iarbă verde mai mulţi cheflii ce sărbătoriseră nu ştiu ce prin acele locuri şi-au lăsat resturile petrecerilor chiar pe malul apei. Am cugetat câteva momente şi iar mi-a venit în minte ce cu altă ocazie spusese un oficial european în timpul unei acţiuni de protejare a mediului: „voi românii dacă nu v-aţi da singuri cu firma-n cap aţi realiza enorm într-o multitudine de domenii şi activităţi ale vieţii cotidiene”. Şi iarăşi vorbesc singur (bine că nu mă vede nimeni): „dom-le 
da bine o nimereşte oficialul ăsta ca şi în chestiunea gunoaielor de pe malul apei (despre care am mai scris la timpul potrivit şi în alte locaţii) de parcă ar fi fost acolo”. Degeaba avem peisaje de excepţie chiar pe plan local (cum este cazul de faţă) dacă de cele mai multe ori se vor găsi nişte nătărăi care la chefurile lor în loc să strângă deşeurile rezultate le împrăştie pe tot malul râului. Başca lemnele arse pe jumătate de la focul „cât roata carului” aruncate peste tot. Am strâns deşeurile în saci de plastic (am întotdeauna 
cu mine 1-2 role de saci menajeri) şi i-am dus până la primul container întâlnit iar lemnele pe jumătate arse le-am îngropat în nisipul de pe malul apei. Mi-ar plăcea să cred că la următoarea descindere pe acele locuri nu voi mai întâlni gunoaie aruncate alandala de tot soiul de cheflii ori veniţi la iarbă verde ce urâţesc întreg peisajul de pe malul apei. Nici că vor dispare ca prin minune ori la comanda vreunui scamator ce va face hocus-pocus, iar deşeurile or să dispară ca prin farmec.
Cel mai probabil cineva de la nivelui comunității locale se poate implica astfel încât locuri de o frumuseţe şi un pitoresc aparte aflate pe malul Bistriţei să-şi recapete aspectul iniţial pentru a bucura pe adevăraţii iubitori ai naturii veniţi pe malurile sale pentru peisaj şi aer curat.
Mugurel Petrescu
