„Ați făcut imposibilul!” Mesaj pentru medicii care i-au salvat sora

922

„În urma unui diagnostic greu, dumneavoastră ați făcut imposibilul! Sora mea astăzi zâmbește, dar încă luptă alături de dumneavoastră și de noi, familia! MULȚUMESC!”, este scrisoarea emoționantă primită de cadrele medicale de la Târgu Jiu de la sora unei paciente.

În luna septembrie, pacienta, care era în stare foarte gravă, a fost operată de urgență de medicul chirurg Valentin Neagu, medic anestezist fiind dr. Virginia Armega, de la Secția ATI II a Spitalului Tudor Vladimirescu. A doua zi, pacienta a beneficiat de hemodiafiltrare sub supravegherea medicului Armega și a personalului din ATI II. „De-a lungul perioadei de internare, pacienta a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale, fiind un caz de o complexitate medicală deosebită. În prezent, pacienta, care are o stare de sănătate stabilă, este internată în Secția Chirurgie II”, spun reprezentanții spitalului. Sora femeii a ținut să transmită un mesaj de mulțumire: „Într-o seară de 10 septembrie, o problemă de sănătate a sorei mele m-a adus pe holurile SJU Târgu Jiu. De atunci, în fiecare zi sau seară, nu am lipsit de la orele de vizită permisă și scriu aceste rânduri în semn de mulțumire. MULȚUMESC d-nei Dr. Armega V.! MULȚUMESC domnule Dr Neagu V.! În urma unui diagnostic greu, dumneavoastră ați făcut imposibilul! Sora mea astăzi zâmbește, dar încă luptă alături de dumneavoastră și de noi – familia ei. Felicitări părinților pentru creștere, profesorilor pentru educație și formare profesională! Nu v-am cunoscut până în aceste momente grele, dar vă voi recomanda ori de câte ori voi avea ocazia, pentru că de așa medici avem nevoie! Nu în ultimul rând, mulțumesc întregului personal ascuns în spatele costumelor colorate de la secția ATI II – oameni cu suflet frumos printre care mi-am petrecut zeci de minute. Vă doresc sănătate, să rămâneți în Tg. Jiu și să aveți grijă de noi! Doamne ajută”, a transmis Lizica Jumolea.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here