Atenţionare Cod Galben de ploi şi vijelii

393

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, începând de astăzi, 19 iunie, ora 3.00 – 20 iunie, ora 15.00. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, sudul Banatului şi al Munteniei, Dobrogea, precum şi cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali. Temporar vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

hartaPosibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe Jiu
Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu a emis o atenţionare hidrologică Cod galben începând de ieri, valabilă până vineri cu posibilitate de prelungire în bazinele hidrografice mici din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Olt. În această situaţie se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
baraj_jiu“În intervalul 18.06.2014, ora 23:00 – 20.06.2014, ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş superior, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Jiu superior şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Desnăţui (judeţul Dolj), afluenţii Oltului mijlociu şi inferior (judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Olt), Călmăţui, Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), afluenţii Argeşului inferior din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov) şi pe râurile mici din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea). Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”, se arată în informarea ABA Jiu.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here