Ateliere pentru copii la Festivalul RomânIA Autentică – Hobița, 22-23 iunie 2024!

665

Sâmbătă și duminică în cadrul Festivalului RomânIA Autentică vor fi organizate la Hobița mai multe ateliere pentru copii și nu numai, anunță autoritățile pe pagina de Facebook, DiscoverPeștișani.

”Meșterii populari prezenți la festival s-au oferit să le predea gratuit celor mici meșteșugul pe care ei l-au învățat din strămoși. Astfel, sâmbătă,  vom avea ateliere de olărit la meșterii cu roata olarului, de impletit nuiele, de țesut la gherghef sau la război, de cusut pe etamină, de sculptat jucării de lemn sau icoane, de mărgelit sau de realizat figurine textile, păpuși etc. Acestea vor fi deschise sâmbătă, începând cu ora 16.30.

Tot sâmbătă, Asociația Educație după Școală va organiza gratuit ateliere de pictură pentru copii și de realizat brățări, va fi și pictură pe față, concursuri de tras cu arcul la țintă, toate activitățile urmând a fi finalizate cu premii de participare acordate de asociație.

Duminică, între orele, 12.00-20.00, Atelierele Le Charme vor organiza gratuity pentru copiii prezenți în festival ateliere de creație.

De asemenea,  va fi organizat un atelier de linogravură iar doamena Mariana Gecan va face ateliere de cusut pe etamină.

În cadrul festivalului va fi și un grup de tinere doamne, coordonate de Aurelia Ecobici, din Tg Jiu, care vor îndruma pe oricine va fi interesat să învețe să coasă modele care se aplică pe ie”, transmite DiscoverPeștișani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here