Ateliere de creație pentru copiii din Polovragi

1424

În cadrul taberei de sculptură „Simboluri Dacice în Arta Lemnului din România”, care are loc în această perioadă pe platoul din fața Mănăstirii Polovragi, zeci de copii din comună participă, zi de zi, la ateliere de creație susținute de Laura Manea, creatoarea „Le Charme”. Anul acesta, autoritățile locale au pregătit aceste ateliere de creație special pentru copiii din comună.

Primarul Gheorghe Epure a anunțat încă de acum o săptămână că în cadrul taberei de Sculptură  „Simboluri Dacice în Arta Lemnului din România” vor avea loc și ateliere sau tabere de creaţie plastică şi literară, lansări de carte şi reviste, expoziţii de artă populară, artă plastică şi fotografie etc.

Noutatea din acest an este reprezentată de faptul că Laura Manea, creatoarea brandului „Le Charme”, organizează în fiecare zi ateliere de creație pentru zeci de copii din Polovragi. De-a lungul celor 10 zile în care se desfășoară tabăra de sculptură, copiii își vor dezvolta creativitatea, vor sta departe de televizoare sau calculatoare, vor socializa și vor învăța tehnici de decorare a obiectelor. Vor învăța cum să creeze diverse forme cu ajutorul cuielor și aței colorate, modele de împletituri sau jucării din materiale reciclabile,  vor confecționa obiecte decorative, dar și multe altele! Toate obiectele create vor fi ale creatorilor, care le vor lua acasă. Încă din prima zi a taberei, peste 25 de copii au participat la atelier, alături de părinții lor.

„Încercăm să avem activități cât mai diversificate, zilnic încercăm să învățăm ceva nou. Grației Primăriei Polovragi, le putem oferi copiilor posibilitatea să își dezvolte latura creativă, să socializeze, să se bucure de natură, unii de alții! Copiilor le place foarte mult, sunt dornici să vadă ce vor le pregătesc, se bucură de obiectele pe care le creează și le iau acasă. Vin și părinții cu ei. Este o bucurie pentru toți, mai ales pentru mine, căci am ocazia să lucrez cu niște copii minunați, curioși, cu imaginație, dornici să învețe! Mulțumim Primăriei Polovragi și domnului primar Epure pentru inițiativă și implicare!”, a spus Laura Manea de la „Le Charme”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here