Atac dur al președintelui IAIPP la politica total greșită a Guvernului, Parlamentului și parlamentarilor de Gorj!

882

4,5 miliarde de euro au făcut datorii țării, în primul trimestru al acestui an, cei care ne conduc, și asta nu pentru cercetare, dezvoltare, investiții, ci pentru salarii și proiecte financiare din care baronii centrali și locali se pot îndestula atât ei, cât și camarila lor! Cel puțin asta avertizează Dan Morega, președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice. Acesta susține că România se îndreaptă spre un drum greșit, așa cum o spun 79% dintre români, deoarece și în trimestrul II s-au anunțat împrumuturi în lei de 12 miliarde, adică încă 3 miliarde de euro.

,,Nu pot să stau indiferent la ceea ce se întâmplă la nivel național sau local ori județean, ori să nu critic anumite nereguli, greșeli și abuzuri ale celor care conduc țara, județul ori instituțiile locale într-o direcție greșită. Nu îmi imaginam că și în semestrul întâi, după ce că au mărit salariile aproape cu 500% față de mediul privat, tot bugetarii și în special funcționarilor din finanțe și din ministerul muncii le-au crescut salariile iar cu 25%. Aștept să le crească salariile și profesorilor. Deși am aflat recent, într-o alocuțiune a ministrului Muncii, că se vor majora cu 15% salariile și la această categorie profesională. Să dea Dumnezeu să se întâmple asta, deoarece pregătirea profesorilor se face cu cărți, cu studiu, cu bani… Dacă la profesori ar fi justificată creșterea salarială nu pot spune asta și pentru celelalte categorii profesionale, care au avut creșteri de 50, 70%, respectiv de 80% în fiecare an”, spune Morega. Acesta susține și că este deplorabil că după majorarea substanțială a salariilor medicilor, în loc să scadă mortalitatea în spitale, ea crește, comportamentul multor doctori fiind deplorabil de parcă ar fi în spitale ,,pe feuda lor”. Medicii, o parte dintre ei, s-ar comporta cu mănuși cu politrucii și acoliții lor și mizerabil cu oamenii săraci, cu oamenii de rând.

Noi datorii!
,,Cu această politică, Guvernul a adus mari dezechilibre macroeconomice care duc România într-o direcție total greșită. Orice țară care își dorește dezvoltarea alocă, în primul rând, bani pentru cercetare, pentru ca acest domeniu să contribuie la dezvoltare, ca să putem renaște cu industria, agricultura cu care suntem la pământ. Datoriile au crescut mult, noi facem împrumuturi, devalorizăm leul și creștem inflația. Funcționarii publici, cu salariile lor mari, consumă, din păcate, tot bunuri din import, fie că sunt mașini, hrană, cu prețuri mult mai mari decât în Occident. Amărâta de alocație pentru copii și majorarea de pensii au fost anihilate de această creștere nenorocită a inflației determinată de lipsa de corelație a productivității muncii cu creșterea salariilor, hârțogăriilor, a numărului lor extrem de mare și a distrugerii capitalului autohton”, a mai spus Morega.,,Pentru a se acoperi cheltuielile guvernamentale care au crescut extrem de mult, alarmant, care vor aduce un deficit mare țării, s-a împrumutat, pentru prima dată, 3 miliarde de euro. Asta, plus alte 7 miliarde de lei de pe piața internă. În total 4,5 miliarde de euro, în trimestrul întâi. Acum vor să mai ia din piața internă, prin titluri de stat încă 12 miliarde de lei, adică aproape 3 miliarde de euro pentru trimestrul doi. Și mergând așa putem ajunge în faliment ca și Grecia”, a completat profesorul de management. În partea a doua a interviului, președintele IAIPP vorbește despre deznaționalizare, despre scăderea dramatică a populației, despre faptul că mortalitatea este mai mare ca natalitatea, despre dezinteresul guvernului și a parlamentarilor de a propune legi de relocarea a afacerilor cetățenilor români, pe care le au în străinătate, și a specialiștilor plecați din țară, Morega propunându-ne concret chiar un număr de 4-5 legi în legătură, inclusiv cu CEO, care cad exclusiv în preocuparea parlamentarilor de Gorj, indiferent din ce partid ar face parte. Acesta mai prezintă elemente legate de administrația publică locală, criticând unele aspecte săvârșite cu neghiobie și abuz de fostul primar Cârciumaru.
(va urma)
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here