Astmul bronșic – cauze, simptome, tratament

662

Astmul bronșic este o boală caracterizată prin reducerea generalizată, variabilă și reversibilă a calibrului bronhiilor, cu crize paroxistice de dispnee expiratorie și raluri sibilante. Dispneea paroxistică este consecința a trei factori care induc bronhostenoza: edemul mucoasei bronșice, hipersecreția și spasmul.
Pentru afirmarea diagnosticului de astm bronșic sunt necesare cel puțin trei din următoarele cinci criterii:
– Antecedente alergice personale sau familiale;
– Debutul crizei înainte de 25 ani sau după 50 ani;
– Dispnee paroxistică expiratorie și frecvent vespero-nocturnă;
– Reversibilitatea crizelor sub influența corticoizilor și simpatico-mimeticelor;
– Perturbări ale volumelor plasmatice și ale debitului expirator.
Etiopatogenie
Astmul bronșic este un sindrom care durează toată viața (bolnavul se naște și moare astmatic), cu evoluție îndelungată, discontinuă, capricioasă. Are substrat alergic, în care intervin două elemente: un factor general (terenul atopic) și un factor local (hipersensibilitatea bronșică).
Terenul atopic presupune o reactivitate deosebită la alergene (antigene). Cele mai obișnuite alergene sunt: polenul, praful de cameră, părul și scuamele de animale, fungii atmosferici, unele alergene alimentare (lapte, ouă, carne) sau medicamentoase (Acidul acetilsalicilic, Penicilina etc.). Alergenele, la indivizi predispuși (atopici), induc formarea de anticorpi (imunoglobuline). Terenul astmatic (atopic) corespunde tipului alergic de hipersensibilitate imediată.
Al doilea factor esențial pentru astm este hipersensibilitatea bronșică față de doze minime de mediatori chimici, incapabili la individul normal să provoace criza de astm.
La început, criza paroxistică este declanșată numai de alergene. Cu timpul, pot interveni stimuli emoționali, climaterici, reflecși. În toate tipurile însă, criza apare mai ales noaptea, când domină tonusul vagal (bronhoconstrictor).
Simptome
La început, crizele sunt tipice, cu început și sfârșit brusc, cu intervale libere; mai târziu, în intervalele dintre crize, apar semnele bronșitei cronice și ale emfizemului, cu dispnee mai mult sau mai puțin evidentă. Criza apare în a doua jumătate a nopții, de obicei brutal. Dispneea devine paroxistică, bradipneică, cu expirație prelungită și șuierătoare. Bolnavul rămâne în pat sau aleargă la fereastră, pradă setei de aer. La sfârșitul crizei apare tusea uscată, chinuitoare (deoarece expulzarea secrețiilor se face cu dificultate), cu spută vâscoasă, albicioasă, bogată în eozinofile. Testele de sensibilizare sunt pozitive. Criza se termină în câteva minute sau ore, spontan sau sub influența tratamentului.
Forme clinice:
– Astmul bronșic pur – apare la tineri, cu echivalențe alergice, cu interval liber între crize;
– Astmul bronșic complicat (impur) – crizele apar pe fondul unor modificări permanente (de obicei bronșita astmatică);
– Astmul bronșic extrinsec (alergic pur) – apare la tineri cu antecedente alergice familiale, interval liber între crize, în prezența unor alergene, absența altor boli pulmonare preexistente, cu teste cutanate și de provocare pozitive;
– Astmul bronșic intrinsec – apare după 40 ani, cu puține intervale libere, de obicei ivindu-se în timpul iernii; se asociază cu tuse și expectorație muco-purulentă și factori infecțioși (bronșite cronice).
Diagnosticul pozitiv se bazează pe aspectul clinic. Trebuie să se țină seama de echivalențele alergice, testele cutanate și de provocare.
Diagnosticul diferențial trebuie să aibă în vedere astmul cardiac, dispneea faringiană, bronșita astmatiformă, dispneea nevrotică.
Evoluția este îndelungată, variabilă, capricioasă. Forma pură apare la copii și are tendința să se diminueze la pubertate. Alteori, accesele devin frecvente, subintrante sau se instalează starea de rău astmatic. Cu timpul, apar complicații: infecții bronho-pulmonare, emfizem pulmonar, insuficiență respiratorie, cord pulmonar cronic.
Prognosticul de viață este bun, dar cel de vindecare este rezervat.
Tratamentul de bazează pe cinci criterii majore:
– Antagoniști beta-adrenergici pe cale inhalatorie: Salbutamol, Albuterol, Terbutalină etc.
– Metilxantine: Teofilină oral sau i.v. (ca Aminofilină).
– Glucocorticoizi: Prednison 40-60 mg zilnic, cu reducerea dozelor cu 50% la 3-5 zile
– Cromoglicatul de sodiu, cu inhalatorul, în tratament cronic
– Anticolinergice sau Ipratropium.
În general, primul tratament este betaadrenergic, potențat apoi de Aminofilină. În tratamentul cronic se administrează betaadrenergice și glucocorticoizi.
Material informativ realizat de dr. Cornoiu Cristina, medic specialist medicină de familie – Cabinet Planificare familială – Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here