Şi la vremea de acum, o incursiune prin zona submontană a Gorjului are farmecul ei.
Natura, ce pare că a ieșit din sezonul hibernal, peisajele şi feeria pădurilor de conifere pot constitui tot atâtea motive pentru iubitorii naturii, din această perioadă, de a evada, fie şi pentru câteva ceasuri în decorul primăvăratec ce s-a așternut pe meleagurile Jiului de Sus.
Vremea din ce în ce mai frumoasă m-a determinat să fac o tură pe sub poalele Vâlcanului, de-a lungul a ceea ce mai este cunoscut drept „drumul mic de sub munte” în comparaţie cu traseul din umbra Parângului (cu al său Parângul Mare, cunoscut pentru frumuseţea sa drept Acoperişul Olteniei – cel mai înalt vârf din Oltenia şi al cincelea din ţară).
În pofida celor care preferă perioadele estivale, şi o excursie ori drumeţie prin peisajul primăvăratic are frumuseţea sa. Atmosfera curată, peisaje ce te pot lăsa la „cu gura căscată” şi locurile aflate de o parte sau alta a Parângului şi Vâlcanului revigorează organismul şi produc acea încărcare a bateriilor de care vorbeşte toată lumea.
Păcat e că la noi, o parte din popasurile ori cabanele de sub Vâlcan s-au desfiinţat, din motive mai mult sau mai puţin cunoscute, şi, aici, primul care îmi vine în minte este complexul de pe Sohodol (Bucium, parcă se chema, unde se organizau frecvent revelioane, banchete şi concursuri de orientare ori turism specializat, să nu mai vorbim de frumuseţea locurilor ori importanţa fenomenelor carstice la nivel naţional şi nu numai!).
Mi-am adus aminte că prin aceste locuri, şi puţin mai departe (la Boroşteni), există peşteri unde s-au descoperit printre cele mei vechi urme ale locuirii oamenilor din Europa, precum şi pe Sohodol, într-o cavernă (nu o să spun eu unde, dar este cunoscută specialiştilor) unde există, spun unii, cele mai vechi desene rupestre tot din Europa. De multe mii de ani, „Vânătorul Neolitic”, cum este cunoscut desenul, veghează asupra văii măsurând scurgerea timpului unde secolele sunt adesea unitatea de bază.
Or să se întrebe, poate mulţi, de ce nu se face cunoscut locul pentru a putea fi vizitat? Nimic mai simplu de răspuns. În spiritul tradiţiilor noastre mioritice, pe lângă vizitatorii de bună credinţă, or să apară şi o groază de „cocalari” care or să vrea, musai, să pună ei mâna, ori să dea cu degetul, iar, dacă s-ar putea, chiar să ia o bucăţică să o ducă acasă. Şi, atunci, în cel mai scurt timp, din desenul făcut cu mult timp în urmă, poate de un vânător ce a avut noroc la vânătoare, ca un semn de succes, ori de venerare a spiritelor acelor vremi, s-ar alege praful.
Dar, haideţi, că ne-am depărtat de subiectul nostru. Chiar dacă vremea este încă răcoroasă și poate constitui un impediment la deplasare, să nu ne speriem de o excursie fie şi de câteva ceasuri în decorul primăvăratic.
Cu siguranţă, dacă vor fi respectate legile nescrise ale muntelui, ne vom doza traseul şi implicit efortul, după posibilităţi, mica noastră ieşire în natură ne va revigora şi ne va face să ne simţim mai încărcaţi energetic pentru o bună perioadă.
Iar dacă vom prinde atmosfera clară, vom realiza şi nişte imagini pe care le vom revedea la vară, în perioadele caniculare, şi, atunci, cu siguranţă, ne vom simţi mai răcoriţi.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
