Aşa cum promiteam cititorilor noştri, în acest sezon am parcurs câteva trasee pentru a vedea mai multe despre felul în care sunt gestionate resturile menajere şi de la construcţii, în cadrul comunităţilor locale, şi dacă au vreun efect campaniile de conştientizate a populaţiei legate de interzicerea aruncării la întâmplare a deşeurilor ce provin din gospodăriile lor.
Venind spre oraş din Costeni, la Tismana, am luat-o pe traseul pe sub munte, mai precis prin Gornoviţa (nume ce a dat denumirea unui întreg fenomen de eroziune), Topeşti (unde se află cea mai întinsă pădure de castani comestibili din ţară), iar după parcurgerea unei porţiuni de un pitoresc aparte să ajung la Boroşteni (unde, în apropiere, mai precis, la Peştera Cioarei au fost descoperite rămăşiţe ale vieţii omului pe acele locuri, spun unii cele mai vechi din Europa) şi unde Piatra Boroştenilor veghează locurile întocmai ca o santinelă, iar mai apoi prin Peştişani şi Runcu, spre oraş.
Spre plăcuta mea surprindere, locurile de pe marginea drumului dintre Topeşti şi Vâlcele, unde văzusem şi semnalasem veritabile movile de molozuri și alte resturi din construcţii erau acum curate, cu toate rezidurile ridicate şi terenul nivelat. Ar trebui ca pe viitor administraţia locală să atenţioneze comunităţile ca astfel de fapte să nu se mai producă sau chiar cum am văzut în câteva comune să achiziţioneze ori închirieze containere de la societăţile de salubrizare gorjene şi să le amplaseze în locuri cunoscute, iar gospodarii să arunce resturile din curte în acele containere care să poată fi periodic golite şi să fie evitată depozitarea la întâmplare a acestora.
Şi, în locul aflat la ieşirea din Dobriţa spre Leleşti, pe unde mi-am abătut drumul şi unde semnalasem mai demult aruncarea unei cantităţi, deloc neglijabile, de resturi din construcţii ori gospodării, un loc de o frumuseţe aparte, de unde, dacă ai noroc de cer senin 
şi un pic de vânt care să clarifice atmosfera, poţi vedea o bună parte a crestei Vâlcanului, cu sătucurile presărate la poalele sale ca pe nişte poliţe, iar Pleşa Sohodolului străjuind zarea întocmai ca un bastion din vechime, locul arăta curat, probabil în urma unei acţiuni specifice a administraţiei.
Pitorescul locului nebănuit chiar de cei ce trec poate chiar de mai multe ori pe zi pe acolo, dar grăbiţi ori cu grijile cotidiene pe cap, uită să oprească fie pentru chiar și câteva minute pentru a se încărca energetic (cum se spune în ziua de azi) este fără seamăn. Vegetaţie abundentă, flori sălbatice în culori vii, lanuri de grâu abia crescute, florile câmpului ce în ceasul serii foşnesc şi se mişcă într-un joc aproape mistic la adierea vântului şi fântâna cu umbrar şi masa cu băncuţele de-o parte şi de alta, făcute probabil pentru săteni ori 
trecătorii care fiind prin acele locuri pe ploaie, ori caniculă, să se poată adăposti şi potoli setea, sunt tot atâtea motive ca şi pe viitor aceste locuri să rămână curate fără a mai fi urâţite de tot felul de deversări ori aruncări de deşeuri.
Pentru că toate lucrările de ecologizare şi refacere a factorilor ambientali locali costă, iar cheltuielile sunt suportate din bugetele locale, luându-se banii poate de la alte necesităţi ale comunităţilor. Şi asta, numai pentru faptul că unii dintre membrii lor nu au înţeles că în contextul actual nu mai este permisă depozitarea ori aruncarea la întâmplare a deşeurilor 
existând proceduri ori programe specifice la nivel local care să preîntâmpine aceste apucături ce denotă lipsa de respect atât faţă de vecini, cât şi de comunitatea în care vieţuiesc.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
