Astăzi, ultima zi de depunere a declaraţiilor fiscale

123

Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj anunţă că, miercuri 25 iulie, inclusiv, este ultima zi în care se pot depune declaraţii fiscale conform prevederilor legale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGFP Gorj, Luminiţa Penciu, este vorba despre: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar, trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie, trimestrului II 2012, şi despre Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, trimestrial pentru obligaţiile aferente lunii iunie 2012, trimestrului II 2012, formular 112.
Alte acte asemănătoare se referă la Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, trimestrial, semestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie, trimestrului II, semestrului I 2012, formular 300. Mare atenţie însă la Decontul care se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA dar şi Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125 indice 1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.

Alte declaraţii
Tot în această perioadă trebuie depuse: Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România – pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie 2012, formular 224; Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna iunie 2012; Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna iunie, trimestrul II, semestrul I 2012 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară, trimestrială şi semestrială. Dar şi Declaraţia privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, formular 225, pentru trimestrul II 2012; Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat din Codul Fiscal, formular 311. Se depune până la 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei, de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat din Codul Fiscal, pentru declararea şi plata TVA aferentă: livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate şi/sau achiziţiilor de bunuri şi/sau de servicii efectuate ulterior anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA. Şi nu în ultimul rând, Declaraţia informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, formular 208. Se depune de către notarii publici care au obligaţia calculării, încasării şi virării impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal efectuate în semestrul I al anului 2012.
Andrada Bărăitaru
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here