Astăzi încep interviurile pentru directorii de școli. Posturi ocupate tot cu delegație

1705

Astăzi începe cea de-a doua probă a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de director și director adjunct de școală din sesiunea iunie – octombrie. Doar zece candidați care au promovat proba scrisă participă la interviul care va fi susținut la Liceul Tehnologic Nr. 2 din Târgu-Jiu. Vor fi în continuare directori fără concurs, numiți cu delegație, în cel puțin patru unități de învățământ.

Aceasta este cea de-a treia sesiune pentru ocuparea funcțiilor de conducere din unitățile școlare. Din cei 22 de candidați înscriși, cinci au absentat și doar zece au promovat.
Cel mai mare punctaj înregistrat la proba scrisă a fost 8,60, obținut de candidatul care vrea să ocupe funcția de director adjunct al Liceului Tehnologic Baia de Fier.

Posturile vacante
Candidații rămași în cursă au făcut opțiuni pentru nouă dintre cele 13 posturi vacante.
Este vorba de funcțiile de director de la școlile gimnaziale din Câlnic, Ciuperceni, Căpreni, nr.1 Dănești, Slivilești și nr. 2 Motru. Mai sunt vacante funcțiile de director adjunct de la liceele tehnologice Motru, Baia de Fier și Turceni.
Unul dintre dascăli luptă pentru șefia Școlii Gimnaziale Ciuperceni, dar și pentru postul de director adjunct al Liceului Tehnologic Motru. Un alt candidat se bate pentru posturile de director de la Școala Gimnazială nr.2 Motru și Școala Gimnazială Ciuperceni.
Ei vor susține interviul joi și vineri. „Accesul în centrul și sala de interviu (Liceul Tehnologic Nr. 2 Târgu-Jiu) se va face pe baza documentului de identitate, cu respectarea întocmai a graficului, respectiv, în ziua și ora programate pentru interviu. Accesul candidaților în incinta centrului de examen se face cel mult cu o jumătate de oră înaintea orei planificate”, a comunicat Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
Interviul este structurat în trei etape, în 60 de minute candidații având de prezentat oferta managerială, de răspuns unei situații-problemă și de rezolvat o sarcină care să dovedească ce competențe digitale au.

Posturi neocupate prin concurs
Vor rămâne posturi de conducere neocupate prin concurs la Grădinița nr. 1 Motru, Liceul Teologic Târgu-Jiu, Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia și Liceul Tehnologic Turceni – cea de-a doua funcție de director adjunct.
Aici vor fi numiți directori prin detașare în interesul învățământului, pentru o perioadă de un an.
Deciziile de numire a noilor directori vor fi emise pe 5 octombrie.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.