Asociația Uniunea Femeilor din Gorj a reluat de anul acesta, 2024, programul de informare a tineretului gorjean privind sarcina nedorită, proiect inițiat în anul 2019, care în perioada următoare va fi expus în fața adolescenților din mai multe unități de învățământ din județ. Specialiștii care apar în fața adolescenților le vorbesc despre prevenția unei sarcini și despre bolile cu transmitere sexuală.
Prima acțiune s-a desfășurat joi, 7 noiembrie 2024, la Liceul Auto „Traian Vuia” din Târgu Jiu, unde, începând cu ora 12, s-a desfășurat proiectul educațional „Un copil iubit este un copil dorit” realizat de Asociația Uniunea Femeilor din Gorj în parteneriat cu acest liceu, ai cărui coordonatori au fost: Loredana Pupăzan de la AUFG și Nicolae Flory-Violeta, profesor consilier școlar de la Liceul Auto.
Evenimentul s-a desfășurat în amfiteatrul Liceului Auto „Traian Vuia” din Târgu Jiu în prezența unui grup numeros de elevi și câțiva profesori.
Deschiderea a fost făcută de către doamna Nicolae Flory-Violeta care a realizat o scurtă informare a ceea ce urma să se discute, apoi a dat cuvântul doamnei Loredana Pupăzan, coordonator de proiect și moderator al desfășurării acestuia. Dumneaei a prezentat echipa de femei implicată în mod activ în susținerea proiectului: Simona Rădoi, președinta asociației AUFG, medicul ginecolog Carmen Bărbulescu și kinetoterapeutul Ularu Ramona, ambele de la Spitalul din Rovinari, poeta Luminița Seceleanu, asistenta socială Corina Măruțoiu din Târgu Jiu, Cristina Cornoiu, medic specialist medicină de familie de la Cabinetul de planificare familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, psihologii Marinela Păsărin și Loredana Nimară și profesoarele Elena Cornoiu și Rodica Oprea, dar și partenerii media: Tele 3, foto/video Nănuți Gabriel și jurnalistul Gigi Bușe – redactor șef al publicației „Universul” și „Universul Olteniei”.
A precizat că Asociația Uniunea Femeilor din Gorj a reluat de anul acesta, 2024, programul de informare privind sarcina nedorită, proiect inițiat de dumneaei, în anul 2019, care în perioada următoare va fi expus în fața adolescenților din mai multe unități de învățământ din județ. Specialiștii care apar în fața adolescenților le vorbesc despre prevenția unei sarcini și despre bolile cu transmitere sexuală.
Asociația Uniunea Femeilor din Gorj poartă discuții cu mai multe unități de învățământ din mai multe localități pentru a putea implementa acest proiect și a veni în fața elevilor să îi informeze și să le acorde sfaturi adolescentelor. Scopul acestui proiect este: „Prevenirea comportamentelor de risc și formarea unui stil de viață sănătos în rândul populației școlare prin dezvoltarea unei atitudini responsabile față de bolile cu transmitere sexuală, sarcina nedorită și prevenția acestora, reguli și sfaturi privind poziția pe care un copil o adoptă în bancă atunci când este la școală, purtarea corectă a ghiozdanului, dar și poziția în care copilul stă pe scaun atunci când este acasă, face teme sau mănâncă, poziții ce pot provoca afecțiuni ale coloanei vertebrale, precum scolioza”.
Rând pe rând a dat cuvântul specialistelor să prezinte elevilor informații necesare fiecărui tânăr pentru o maturizare corectă și benefică în viață. Prima care s-a adresat celor prezenți în amfiteatru a fost domnișoara doctor Cristina Cornoiu, care a făcut, cu profesionalism desăvârșit, o prezentare a Cabinetului de Planificare Familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu cu sediul în Ambulatoriul de specialitate (Policlinica 700), unde consultațiile sunt gratuite, nefiind nevoie de trimitere de la medicul de familie, fiind suficientă doar cartea de identitate. „Aici personalul Cabinetului acordă asistență medicală ambulatorie, asigurând servicii de: consiliere individuală, inclusiv a cuplului, referitor la identificarea nevoilor legate de sănătatea reproducerii; prevenția infecțiilor cu transmitere sexuală; planificarea sarcinilor în momentele dorite din viață; alegerea metodei potrivite privind contracepția feminină și masculină; consilierea cuplurilor cu probleme de fertilitate; consilierea pregravidică, în timpul sarcinii și post-partum, precum și consilierea în menopauză. Deoarece informația medicală este într-o permanentă updatare, personalul medical încadrat la Cabinetul de Planificare Familială participă periodic la diverse activități de educație medicală continuă”, a spus domnișoara Cristina Cornoiu, medic specialist.
Medicul ginecolog Carmen Bărbulescu a vorbit despre contracepție, virusul HPV și vaccinarea împotriva acestui virus. „Contracepția, cunoscută și sub numele de control hormonal, control al fertilității sau anticoncepție, constă în totalitatea metodelor folosite pentru evitarea sarcinilor nedorite. Femeile pot să aleagă dintr-o multitudine de metode contraceptive. Alegerea metodei potrivite depinde de starea de sănătate a fiecăreia, de dorința de a avea copii în viitor și de nevoia de a preveni infecțiile cu transmitere sexuală. Medicul ginecolog sau un medic cu o competență (pregătire specială) în planning familial pot oferi consiliere în scopul alegerii metodei contraceptive potrivite fiecărei paciente”, a spus medicul ginecolog. După ce a prezentat pe scurt metodele contraceptive a vorbit despre virusul HPV și vaccinarea împotriva acestuia.
Asistenta socială Corina Măruțoiu din Târgu Jiu a vorbit despre elevele gravide, care nu mai merg la școală din cauza rușinii, din cauza colegilor răutăcioși care le agresează verbal și le creează disconfort psihic. Sistemul românesc de protecție socială le ajută prin Centrele maternale, care au misiunea de a permite formarea, menținerea și întărirea legăturilor familiale, precum și sprijinirea familiei pentru asumarea responsabilităților parentale.
Psihologul Loredana Nimară a spus că: „Majoritatea copiilor vin la cabinetul psihologic cu depresie, anxietate, cu insomnii, iar unii dintre ei au fost victime ale agresiunii sexuale. Infertilitatea are la bază și o cauză psihologică”.
Kinetoterapeutul Ularu Ramona a vorbit despre „deficiențele posturale”, care sunt probleme ale poziției corpului ce pot duce la o postură incorectă și pot avea efecte negative asupra sănătății. Aceste probleme pot fi cauzate de o varietate de factori, inclusiv dezechilibre musculare, probleme ale coloanei vertebrale, îmbătrânire și stilul de viață sedentar. Cu ajutorul tablei inteligente și-a prezentat informațiile de kinetoterapie transmise, așa cum a procedat și medicul ginecolog Carmen Bărbulescu.
Concluzionând, doamna Loredana Pupăzan a îndemnat elevii să ceară sfatul unui specialist și nu a prietenilor sau Internetului, atunci când se confruntă cu probleme personale deosebite, fără teamă și rușine.
Felicităm inițiativa Asociației Uniunea Femeilor din Gorj (AUFG) și a conducerii Liceului Auto „Traian Vuia” din Târgu Jiu pentru realizarea proiectului educațional „Un copil iubit este un copil dorit” și, în mod special, pe cele două coordonatoare ale proiectului educațional, care au adus o echipă de specialiști bine documentați pentru a dialoga cu elevii acestui liceu.
Gigi Bușe