Asociaţia Inimi de Gorjeni a donat 2.000 de lei pentru Flavian

439

Cazul băieţelului de 7 ani diagnosticat cu leucemie, la sfârşitul lunii noiembrie 2014, a sensibilizat foarte multe persoane. Între oamenii cu suflet mare care au donat bani pentru Flavian se regăsesc şi reprezentanţii Asociaţiei Inimi de Gorjeni, care au virat în cont 2.000 de lei.

Voican Flavian, în vârstă de 7 ani, a fost diagnosticat cu Leucemie  acută mieloblastică M1, la sfârşitul lunii noiembrie. Părinţii au plecat imediat cu el la Bucureşti, unde diagnosticul a fost confirmat, iar copilul a fost pus pe tratament cu citostatice. Gorjenii s-au mobilizat şi au donat bani pentru tratamentul lui Flavian. Între aceştia se regăseşte şi Asociaţia Inimi de Gorjeni, care recent a donat două mii de lei.  „Am virat în contul lui Flavian 2.000 de lei, în luna ianuarie. Fondurile provin din impozitul pe venit de 2% donat de persoanele fizice Asociaţiei Inimi de Gorjeni, care în proporţie de 90% au fost angajaţii DGASPC Gorj”, a declarat Dumitru Cotrună, director executiv al  Asociaţiei Inimi de Gorjeni. Salvarea lui Flavian stă în mâinile noastre, ale tuturor. Cei care doresc să ajute, contul este deschis la BCR pe numele Voican Flavian, lei: RO36RNCB0149143953920001 şi euro: RO09RNCB0149143953920002.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here