Asociaţia Dorna Tismana lansează un ghid informativ pentru tinerii gorjeni

435

Conducerea Asociaţiei Dorna Tismana (ADT) anunţă lansarea „Ghidului informativ cu RESURSE de tineret Tineri pentru Tine(ri)”. Acesta este accesibil gratuit în format electronic. Ghidul a fost conceput pentru a fi util mai multor categorii de tineri, organizaţii şi asociaţii din judeţul Gorj.

Asociaţia Dorna Tismana lansează „Ghidul informativ cu RESURSE de tineret Tineri pentru Tine(ri)”, care este accesibil gratuit în format electronic pe blogul oficial http://tineri2020tineri.blogspot.ro. „Acest ghid a fost conceput sa fie util şi practic după cum urmează: tinerilor, elevilor, studenţilor în general – toţi tinerii cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani din judeţul Gorj; organizaţiilor de tineret în particular, asociaţii şi fundaţii de tineret şi pentru tineret active din judeţul Gorj; altor organizaţii şi instituţii implicate direct în lucrul cu tinerii: instituţii de învăţământ, şcoli generale, licee, universităţi, cluburi ale elevilor şi studenţilor, direcţii judeţene pentru tineret, DGASPC, chiar şi autorităţi publice locale”, a precizat Antonio Tomoniu, preşedintele ADT.
Prin intermediul “Ghidului informativ cu RESURSE de tineret Tineri pentru Tine(ri)”, Asociaţia Dorna Tismana încearcă să vină în sprijinul tinerilor în general cu o soluţie aproape completă vizavi de nevoile şi oportunităţile tinerilor, ONG-urilor de tineret şi instituţiilor responsabile în mod direct în lucrul cu tinerii. Acest ghid este realizat în cadrul proiectului de tineret Tineri pentru Tine(ri) implementat de către Asociaţia Dorna Tismana şi cofinanţat de către Consiliul Judeţean Gorj. „În măsura în care informaţiile în format electronic online prin intermediul reţelei internet sunt din ce în ce mai greu de identificat, sortat şi diseminat, Asociaţia Dorna Tismana oferă o soluţie sub forma unui CATALIZATOR de informaţii practice şi utile tematice de tineret compresate într-un singur loc prin intermediul “Ghidului informativ cu RESURSE de tineret Tineri pentru Tine(ri)”, ghid realizat în varianta format tipărit şi varianta format electronic”, mai spune Tomoniu.

Informaţii diverse, utile pentru tineri
Asociaţia Dorna Tismana, pentru a oferi o sustenabilitate acestui “Ghid informativ cu RESURSE de tineret Tineri pentru Tine(ri)” a selectat ştiri cu granturi, precum şi alte informaţii utile pentru tineri şi ONG-uri de sau pentru tineret: oportunităţi de dezvoltare personală, dezvoltarea unei afaceri de tineret, oportunităţi de finanţare proiecte de tineret pentru tineri, surse de finanţare proiecte tineret pentru tineri şi ONG-uri de sau pentru tineret, lista cu finanţări active de tineret şi finanţatori proiecte şi programe de tineret. Aceste informaţii utile de tineret pentru tineri şi ONG-uri vor fi accesibile anual. „Pe scurt din conţinutul acestui GHID informativ cu RESURSE de tineret Tineri pentru Tine(ri) nu lipsesc: cursuri gratuite, cursuri online, link-uri cu locuri de muncă disponibile în Gorj şi în străinătate, lista cu finanţări active de tineret şi finanţatori proiecte şi programe de tineret şi multe alte oportunităţi active şi benefice pentru tineret şi ONG-uri”, menţionează Antonio Tomoniu, preşedintele Asociaţiei Dorna Tismana.
Utilitatea “Ghidul informativ cu RESURSE de tineret Tineri pentru Tine(ri)” se remarcă prin accesul direct la informaţii utile diversificate şi practice tematice de tineret disponibile şi accesibile într-un singur loc şi compilate în mai multe tipuri de produse informative tematice de tineret, ghid format electronic interactiv, format tipărit, şi alte tipuri de produse informative cum ar fi fişe informative tematice de tineret, flyere şi aşa mai departe; toate acestea sunt concepute pentru a multiplica în mod direct şi indirect informaţiile utile şi practice tematice de tineret în rândul cât mai multor tineri beneficiari finali.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here