Noi, românii, spunem că Maestrul Constantin Brâncuşi este al nostru, francezii că este al lor… când, de fapt Brâncuşi este al tuturor. El este universal.
„Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze, să umple, iar nu să sape prăpastii în bietele noastre spirite şi aşa îndestul de răscolite de întrebări” glăsuia Maestrul Constantin Brâncuşi, dorind „ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut, dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din Sufletul Naturii”.
Socotit a fi ,,marele creator al sculpturii secolului XX” ( Encyclopedia Universalis France) sau chiar ,,artistul major al secolului XX” (Jacques Lassaigne), Brâncuşi a fost însă nu doar posesorul unui har artistic unic, ci şi purtătorul exemplar al spiritualităţii noastre româneşti.
Cum se ştie, însă, fiind dezavuat în propria ţară de către regimul comunist, Brâncuşi a trebuit să sfârşească în exil (16 martie 1957), ducând cu sine în mormânt cea mai mare durere a sa: ,,Mor neîmpăcat sufleteşte (mărturisea la ultima împărtăşanie) că nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea, iar material, că voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea…’’(cf. ,,Biserica Ortodoxă Română’’, nr.3-4, 1976).
Târziu, în 1974, I.P.S. Arhiepiscopul Teofil Ionescu, devenit conducătorul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală, îşi amintea: ,,Îl cunosc pe fratele Costache încă din tinereţe, fiindcă am slujit la el, atât în America cât şi la Paris. Îi plăcea să asculte sunetul clopotelor mai ales când începea liturghia…După ce lua anaforă îmi săruta mâna şi-mi spunea: ,,blagosloviţi şi iertaţi!’’…Făcea aceasta ca o vie aducere aminte şi o recunoştinţă faţă de viaţa pe care a dus-o pe lângă mănăstirile din ţară.
Avea mulţi prieteni peste ocean şi întotdeauna îi plăceau discuţiile în afara operei lui, iar la multe biserici româneşti din America, a făcut diferite donaţii şi ţinea mult la mama lui.
Ca o recunoaştere a universalităţii în spaţiu şi timp a sculptorului Constantin Brâncuşi a luat fiinţă Asociaţia „Coloana infinitului” din Timişoara, care, avându-l ca patron spiritual pe Brâncuşi, are ca obiective principale descoperirea, selectarea, promovarea, formarea, solidarizarea, dezvoltarea, sprijinirea şi valorificarea valorilor umanist-culturale, ştiinţifice şi creative (articolul 3 din Statut).
Activitatea Asociaţiei, precum şi cea a cenaclului este reflectată într-o revistă proprie, cu apariţie trimestrială, numită „Coloana infinitului” (64 pagini, format A4), fondatorul revistei fiind Nicolae Stanciu, iar director Horia Ciocârlie, redactor coordonator Aurel Turcuş.
Partenerii asociaţiei timişene, la nivelul anului 2008, sunt: Comunitatea Românilor din Serbia, Vârşeţ, Serbia, reprezentată de Jon CIZMAŞ, preşedinte, Asociaţia „Orizonturi Universitare” din Timişoara, România, reprezentată de Vladimir Ioan CREŢU, preşedinte, Societatea literar-artistică „TIBISCUS” din Uzdin, Serbia, reprezentată de Vasile BARBU, preşedinte, Fundaţia pentru cultură şi învăţământ „IOAN SLAVICI” din Timişoara, România, reprezentată de Titus SLAVICI, preşedinte, Asociaţia culturală BANATIC ART din Vârşeţ, Serbia, reprezentată prin Eugen CINCI, preşedinte, Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, România, reprezentat prin Andrei MILIN, director, Casa de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou, Serbia, reprezentată prin Sorin BOLJANAC, director, Asociaţia culturală „Patrimoniu” din Timişoara, România, reprezentată de Aurel TURCUŞ, preşedinte, Societatea Cultural-Artistică „Dr. Radu Flora” din Satu Nou, Serbia, reprezentată prin Alecsandru FRIANŢ, preşedinte, Asociaţia culturală „Doina Timişului” din Timişoara, România, reprezentată prin Marius URSU, preşedinte, Societatea cultural-muzicală „HORA” din Uzdin, Serbia, reprezentată de Crăciun CREŢU, preşedinte, Casa de 
Cultură a Municipiului Timişoara, România, reprezentată de Pavel Dehelean, director, Asociaţia culturală „ASTRA ROMÂNILOR” din Coştei, Serbia, reprezentată prin Ion Gaşpar, preşedinte.
În paginile revistei de cultură (amintim doar conţinutul câtorva reviste) au apărut articole precum: „Constantin Brâncuşi-fiu al Bisericii străbune” de Dumitru Daba (Coloana infinitului, anul X, vol I., nr. 60, 2007), „Un an din viaţa lui Brâncuşi: 1915” de Ion Mocioi, „Eternul Constantin Brâncuşi” de Vlad Cerna Jerca ( în articol apare poezia „Brâncuşi la Hobiţa”: „Chiar de sunt şi după moarte, /Sunt cu voi, dar, sunt departe / Căci supus lui Dumnezeu, / Nu-s nici idol şi nici zeu!…/ Sunt doar om, şi-n lut îmi trec / Trupul meu cînd am să plec / Dar vă las, c-aşa vru soarta, / Să intraţi, deschisă Poarta!…/ Iar la drum, de gard proptite, / Două bănci, din lemn, cioplite / Primenind mereu ţăranii / Ce se trec, pe rînd, cu anii. / Şi cu ei, căci le sunt rudă, / Rostuind a vremii trudă, / Dau să trec de stîlpul Porţii / Dar mă vede ochiul morţii…/ Cum mă vede mă şi cheamă / Să îmi ceară bani de vamă, / Dar cum moartea n-o chem eu, / Să-i plătească Dumnezeu!”, „Atelierul lui Brâncuş” de Suzana Fântânariu, „Brâncuşi şi cântecul” de Aurel Turcuş (Cella Delavrancea, vizitându-l pe Brâncuşi, la Paris, în 1923 sau 1924, a fost întrebată de sculptor ce crede ea că reprezintă una din lucrările sale, creată „numai din zigzaguri”. „Am privit cu multă atenţie obiectul fierăstruit”-povesteşte Cella Delavrancea. Apoi i-a dat răspunsul:-Păi, acesta este Cucurigu-gagu, a răspuns ea, iar Brâncuşi a rămas cam mirat:-Cum ţi-a venit?-Am auzit…-Cum l-ai auzit?-Intervalurile dintre zimţii aceştia fac cuarte, succesiuni de cuarte muzicale.”
Dan Grigorescu afirmă: „Fericiţi cei care pot auzi sculptura!” şi este interesant că poeţii au intuit muzicalitatea sculpturii lui Brâncuşi.
Ion Vinea, în 1920, a publicat poezia „Pasărea măiastră”, inspirată din variantele cunoscute de el ale celebrei lucrări brâncuşiene, iar Dan Grigorescu consideră că: „Asemenea Ciocârliei lui Shelley, Pasărea de aur a lui Brâncuşi e un cântec zburând pe deasupra viilor şi morţilor”), „Brâncuşi, izvor de charismă şi înţelepciune/ Tainele capului brâncuşian” de Cecilia Popescu Latiş, „Triunghiularul discret” de Ion Scorobete, „Inaugurarea ansamblului brâncuşian” de Zenovie Cârlugea, iar poetul Mihai Ţopa dedică şi el un mănunchi de poezii închinate lui Brâncuşi.
În numărul 61 al revistei de la Timişoara apar articolele: „Influenţa gândirii indiene asupra lui Lucian Blaga şi Constantin Brâncuşi” de Sorin Lory Buliga şi „Eternitatea lui Brâncuşi” de Monica M. Condan.
În numărul 62 din anul 2007 apare articolul „Recviem la Masa tăcerii” de Vlad Cernea Jerca şi „Septembrie la Târgu-Jiu” de Monica M. Condan.
Asociaţia Culturală ,,Constatin Brâncuşi’’ a fost invitată de oficialităţile gorjene să participe la Simpozionul Naţional ,, Satul românesc tradiţional’’, ediţia a XVIII-a, care a avut loc între 14-16 septembrie 2007, la Târgu-Jiu, fiind vizitat Ansamblul sculptural Brâncuşi, acolo văzând miri şi mirese îmbrăţişându-se sub Poarta sărutului, participanţii au păstrat un moment de reculegere lângă Masa Tăcerii sau fotografiindu-se lângă Coloana Infinitului.
În revista cu numărul 63 din 2007, Pavel Petroman publică articolul „Acasă la Brâncuşi”, iar în numărul 64 al revistei Monica M. Condan scrie „Tăcerea învingătorului”.
În „Coloana infinitului”, anul XI, vol I., nr. 64, 2008, se recenzează volumul de poezii ,,Requiem la Masa tăcerii’’, lansat cu ocazia Simpozionului Naţional ,,Omagiu lui Brâncuşi’’organizat de Liga Culturală ,,Fiii Gorjului’’, sucursala Timişoara.
Asociaţia culturală „Fiii Gorjului în Banat” a fost înfiinţată la Timişoara în anul 2000, la iniţiativa unui grup de gorjeni cu suflet mare, dar preocuparea datează încă din anul 1984, când la conducerea judeţului era un fiu al Gorjului născut la Godineşti şi care, constatând că în Banat gorjenii nu sunt suficient de agreaţi, ba mai mult nu erau cuprinşi în listele de promovare, acela a dispus să se întocmească un „catalog” cu cei născuţi în Gorj, astfel că atunci când este posibil să se facă propuneri de promovare pe funcţii.
Cel care a primit această „sarcină” se numeşte Sevastian Bălescu, născut la 8 octombrie 1948, în satul Brădet, judeţul Gorj care, în 1984, avea 36 de ani şi care îţi dovedise în repetate rânduri interesul pentru mediul asociativ datorită unei întâmplări petrecute în anul 1962, când avea 14 ani, şi se realiza asocierea pentru colectivizarea în agricultură şi când învăţătorul din sat i-a spus tatălui său „…bă, Gheorghe, dacă nu te înscri în asociaţie, adio viitorul lu fiu-tu!”.
Personalităţi marcante ale anului 1984 care au contribuit la închegarea grupului de structură asociativă „Fiii Gorjului” de pretutindeni, organizaţi teritorial în Timişoara sub denumirea de sucursală fără personalitate juridică, precum inginerul Marcel Urechescu, doctorul Delia Mezin Barbu (născută Cernăianu), profesorii Virgil şi Doina Vintilescu, economistul. Grigore Pîrvulescu, Constantin Alexandrescu, Ştefan şi Alexandru Voiculescu, fraţii Ion şi Constantin Covrig, inginerul Petrişor Curcan, A. Lăzureanu, Gheorghe Albu, Iulian Pîrvulescu, Jean Petrescu, Dumitru Udroiu şi mulţi alţii care s-au bucurat de beneficiile mediului asociativ creat începând cu anul 1984.
Tot în numărul 64 al revistei din Timişoara sunt publicate articole ca: „Tema portretului la Brâncuşi” de Monica M.Condan, „Întâlnire cu Gorjul şi valorile sale naţionale şi universale” de Constantin C. Gomboş.
În numărul 65, apare „Bibliografie Brâncuş (1897-2005)” de Aurel Turcuş, apoi „Brâncuşi în conştiinţa lumii. Bibliografie nesfârşită”, carte scrisă de Doina Frumuşelu şi apărută la Editura Orizonturi Universitare din Timişoara, volumul cuprinzând în jur de 7500 de referinţe despre viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi.
În numărul 66, an XI, 2008, apar articolele „Spiritualitatea creştin-ortodoxă în viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi” de Aurel Turcuş şi „Brâncuşi sau apropierea de Divinitate”şi „Un eveniment cultural remarcabil” de Raluca Voina Lozbă.
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Prefaţa temeinicei lucrări „Brâncuşi. Sculptor creştin-ortodox”(Editura Trinitas, Iaşi, 2008), precizează că, în aceasta, şi-a propus să evidenţieze „prezenţa spiritualităţii creştin-ortodoxe în viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi”, temă, într-o variantă mai redusă, a prelegerii pe care a ţinut-o la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, după ce prestigioasa instituţie din metropola Moldovei i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa.
Editura „Măiastra” din Târgu Jiu a tipărit în anul 2007 o foarte frumoasă carte, cu un titlu inspirat „Scriitori în ţara lui Brâncuşi”, cuprinzând poezii, proză, eseuri ale scriitorilor înzestraţi din judeţul Gorj.
În numărul 69, anul 12 din 2009, apare articolul „Note pe marginea lucrării adevăratul Brâncuşi” de Dumitru Daba.
În localitatea Moşniţa Nouă din judeţul Timiş se află o reproducere din lemn a Coloanei Infinitului pe care o puteţi admira în imaginea de mai jos.
Oamenii de cultură din oraşul de pe Bega, încărcat de istorie, urbea florilor, locul unde am învăţat tainele meseriei de dascăl în cadrul Facultăţii de Filologie Timişoara, bănăţeni de toate etniile, dar şi numeroşi gorjeni, prin asociaţia şi revista „Coloana Infinitului” scot în lumină şi apreciază personalitatea lui Constantin Brâncuşi, iar preşedintele României a decretat, prin Legea 305/2015, ziua de 19 februarie, naşterea sculptorului gorjean-„Ziua Brâncuşi”, ca semn de recunoştinţă pentru părintele artei moderne, catalizator al revoluţiei moderniste în România şi în lumea întreagă.
Raluca Voina Lobză este de părere că „Piatra lui Brâncuşi cântă în zbor asemenea ciocârliei. Coloana infinită cântă, zboară în infinit graţie magului ce-a zămislit-o”punându-l pe autor în rândul adevăratelor spirite ale culturii româneşti contemporane.
Profesor, Sinescu Gheorghe
