Este un lucru bine-ştiut acela că ambulanţele nu se pot expune la riscuri şi trebuie încheiate pentru fiecare din parte atât asigurarea obligatorie, cât şi cea CASCO, pentru a fi bine păzite şi financiar de potenţialele accidente. Potrivit lui Marinică Niculescu, managerul Serviciului de Ambulanţă Gorj, toate maşinile unităţii au încheiate atât poliţe de asigurare obligatorii, dar şi cele facultative, CASCO.
“În acest an, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj, a cheltuit suma de 87.832 lei pentru încheierea de CASCO, şi încă 21.532 lei pentru asigurările de tip RCA. Toate cele 35 de ambulanţe ale noastre deţin aceste tipuri de asigurări, toate maşinile sunt funcţionale, şi nu ne-am putea permite să nu încheiem aceste poliţe de asigurare, chiar dacă preţurile sunt cam piperate, deoarece vrem să nu ne expunem la riscuri majore”, a declarat Marinică Niculescu.
Asiguratorul ambulanţelor trebuie să acorde despăgubiri pentru avarii sau distrugeri produse vehiculului asigurat, oricare ar fi persoana care a condus vehiculul, autorizată sau nu de proprietar, pe drumurile publice sau în afara lor, în mers sau staţionare, în următoarele cazuri: ciocniri, loviri, izbiri, răsturnări, derapări, zgârieri, căderi (în prăpastie, în apă cu prilejul transportării, din cauza ruperii podului), cădere pe autovehicul a unor corpuri, ca de exemplu: copaci, bucăţi din acoperiş, blocuri de gheaţă sau zăpadă, bolovani etc., accidente persoane din autovehicul, daune provocate de calamităţi naturale sau incendii, trăsnet, explozie, grindină, inundaţie. Se vor mai acorda despăgubiri şi în caz de vandalism, acţiunea unor persoane cu ocazia mitingurilor, demonstraţiilor, pagube de orice fel produse maşinii ca urmare a furtului sau a tentativei de furt a unor părţi componente sau piese ale acesteia.
Izabella Molnar