ASF: Aproape 500.000 de polițe RCA emise de City Insurance încetează pe 11 mai

1319

* Șoferii trebuie să încheie altă asigurare pentru a circula legal și pot solicita returnarea primei proporțional cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția asupra faptului că polițele RCA emise de societatea City Insurance încetează de drept pe 11 mai 2022, chiar dacă perioada de valabilitate a acestora depășește data menționată.
Tribunalul București a admis cererea de deschidere a procedurii de faliment formulată de A.S.F. pe numele societății SAR City Insurance S.A. pe data de 9 februarie 2022, iar conform Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, articolul 262 „în termen de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, polițele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept; în aceleași condiții, se vor denunța și contractele de reasigurare.“
Având în vedere cele precizate, posesorii de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance trebuie să încheie o nouă asigurare, la un alt asigurător, până pe data de 11 mai 2022. În caz contrar, aceștia sunt pasibili de sancțiuni în concordanță cu legile în vigoare. Amenda pentru absența unei asigurări RCA este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. În baza Codului Rutier, Poliția poate decide, ca măsuri suplimentare, reținerea certificatului de înmatriculare al mașini sau reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
Clienții City Insurance ale căror contracte de asigurare sunt denunțate automat pe 11 mai 2022, pot solicita returnarea părții din prima de asigurare proporțională cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare. Spre exemplu, dacă polița a fost încheiată pe o perioadă de un an și expiră pe 11 septembrie 2022, clientul are dreptul de a solicita returnarea unei treimi din valoarea primei plătite (proporțional cu cele 4 luni din 12 rămase în vigoare). Clienții City Insurance pot solicita returnarea părții din primă și înainte de termenul de 11 mai, dacă decid denunțarea poliței din proprie inițiativă. Toate detaliile despre această procedură, precum și documentele necesare pot fi regăsite AICI.
Persoanele implicate din postura de păgubit în accidente provocate de asigurați RCA ai City Insurance, care nu au cumpărat o poliță nouă după data de 11 mai 2022, nu vor putea fi despăgubite în baza poliței City Insurance, chiar dacă datele înscrise pe ea arată că se află încă în perioada de valabilitate. Terții păgubiți se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru a fi despăgubiți din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS), doar în situația în care accidentul a implicat și vătămări corporale sau decese. Toate detaliile privind procedura de despăgubire a BAAR sunt disponibile AICI. În caz contrar, terții păgubiți nu se pot adresa niciunui organism sau asigurător și vor fi nevoiți să se îndrepte împotriva șoferului vinovat pentru recuperarea prejudiciului.
Conform Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), la data de 11 mai 2022, când se va produce denunțarea automată a contractelor de asigurare, vor mai fi în vigoare 498.255 de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance.
Răzvan Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.