De o bună bucată de vreme, în toată lumea, rânduielile acesteia nu stau deloc bine. Cu atât mai mult, pe bătrânul nostru continent păstorit în câteva direcţii greşite, chiar de la butoanele de comandă ale Uniunii Europene. Iar printre apucăturile inumane a fost şi rămâne extremismul, protejat paradoxal şi de către statele mari şi puternice, invocându-se ca paravan drepturile omului.
În acelaşi timp, plaga extremismului s-a inflamat chiar din interiorul entităţilor statale, fie prin alimentarea cu sponsorizări, venite din afară, dar şi cu susţinerea din interese mărunte şi egoiste de cei din interior, permiţându-se proliferarea unor partide şi organizaţii iredentist-şovin-naţionaliste.
Şi consecinţele se văd, privind spre Marea Britanie (Scoţia), Ucraina de Est, Spania (Catalunia), Italia (Veneto), Belgia, Republica Moldova (Transnistria, Găgăuzia) etc., fiind de altfel continuat un fenomen extrem de periculos, după dezmembrarea Iugoslaviei şi Cehoslovaciei, deşi prin Actul final de la Helsinki (1975) s-a legiferat, de drept internaţional, respectarea graniţelor stabilite după Al Doilea Război Mondial. Dar nici în cazul României, starea de lucruri existente nu este în matca ei, ba mai mult focarul iredentismului extremist maghiar s-a extins şi se complică, iar manifestările şi actele antiromâneşti au crescut în intensitate şi violenţă. Şi orice s-ar spune, UDMR-ul este vârful de lance în acţiunile întreprinse pentru dezmembrarea României, aruncând chiar acum în preajma alegerilor prezidenţiale, pe piaţa media şi opiniei publice, proiectul autonomist vizavi de Tineretul Secuiesc (Mureş-Harghita şi Covasna), marcând prin obiectivele propuse nici mai mult, nici mai puţin decât o „Ungarie Mică” în inima României. Altfel spus, este extrem de grav ce se întâmplă şi la noi, mai ales în contextul dramaticelor evenimente ce se desfăşoară în apropierea graniţelor noastre, dar şi în Europa. Pe de o altă parte, că există interese externe, transnaţionale ce încurajează şi susţin dezmembrarea unor state, iar pe de altă parte, nu poţi înţelege dihonia dintre feluritele partide politice româneşti; în schimb, îşi asociază UDMR-ul la guvernare de peste 20 de ani, precum o damă de companie, deliberat acceptată nu doar în derularea jocurilor antiromâneşti de culise, ci şi a marcajului său „la ofsaid”. Şi, din păcate, nici după al 12-lea ceas, cei sus puşi prin mandat românilor în a rândui şi gestiona trebuirile ţării, nu se sinchisesc şi nu reacţionează în spiritul Constituţiei şi voinţei naţiunii române rămânând surzi, orbi, fără vlagă şi răspuns (dar au timp berechet să se jignească, înjure între ei) la „jmecheriile” UDMR, PCM ş.a.m.d. indiferent că ne zic „autonomie etnică a maghiarilor din Transilvania” Ardealul, spaţiu complementar între România şi Ungaria, ba chiar un „Protectorat al Ungariei asupra Transilvaniei” În plus, alde Laszlo Tokes, Kelemen Hunor şi ceilalţi, ştiu bine ce fac, bazându-se nu doar pe sprijinul autorităţilor de la Budapesta, ci şi pe unele aranjamente Europene şi Internaţionale.
După cum, să fie fără nici o miză prietenia straşnică a preşedintelui Traian Băsescu cu Laszlo Tokes şi Viktor Orban- premierul Ungariei? Sau poate să iese fum fără foc, de vreme ce un important separatist pro-rus vorbeşte şi despre vâlvătaia separaţiei maghiarimii din Transilvania, fluturând sloganul aşa-zisul drept al tuturor etniilor europene la libertate şi autodeterminare teritorială?
Sau pentru că astfel de manifestări, cu riscuri majore ce par să scape de sub control instituţional şi democratic se pot căuta şi alţi vinovaţi, între alţii Germania care, văzându-se cu sacii în căruţă după Marea Unificare, a avut grijă să ceară şi să se voteze în PE suspendarea pragului electoral pentru toate partidele politice. Şi „buba” nu a întârziat să apară întrucât microformaţiunile politice extremist-separatiste, de îndată ce şi-au găsit un loc călduţ în PE au şi început manevrele oculte atât în UE şi mai ales în ţările lovite de tensiuni interetnice, inclusiv în România.
Or, într-o astfel de situaţie s-a terminat cu pacea şi liniştea în Europa, iar dacă se adaugă şi focarele islamiste care ameninţă nu doar Orientul Mijlociu, ci întreaga Planetă, atunci poate că se va suna deşteptarea şi se vor căuta soluţii pe măsură pentru izolarea şi stingerea oricăror focare radical-naţionaliste, şi religioase ce periclitează pacea în lume. Iar obiectivele ar trebui să fie în primul rând de natură economică şi de egalizare reală, de parteneriat şi nu de slugă a şanselor între state, într-o lume ce se vrea globalizată, dar care, din păcate este greu de realizat, fiind efectiv blocată de către structurile de putere transnaţionale, cu şi din varii şi oculte motive economico-financiare. La fel, statele mari şi puternice joacă la două capete, conform propriilor interese, ce spulberă până la urmă orice speranţă statelor comunitare, sau non-comunitare mari şi mici.
Altfel, în acest perimetru de interese centrifuge, de încercări şi focare extremiste, se găseşte din nefericire şi România, chiar dacă UE se vrea a fi un stat multinaţional global, dar care dimpotrivă, în perspectiva nu mult îndepărtată, statele unitare par să se spulbere. Căci astfel, lipsind garanţiile şi limitându-ne a vorbi doar despre principii, drepturi şi libertăţi democratice etc, înseamnă mai degrabă o demagogie a seducţiei, în interiorul căruia se strecoară şi otrava, odată cu împachetarea ambalajului. Şi atunci se mai poate spera la şansa de a avea o patrie mamă şi o naţiune prosperă de vreme ce simţim cum vin de aiurea tot felul de semnale, prevestind puternicele lovituri ce vor afecta grav unitatea naţională, siguranţa şi independenţa reală a României?
Vasile Irod
