În ciuda faptului că statele europene consideră integrarea în UE şi ca pe o garanţie a păstrării entităţilor statale, se vede treaba că lucrurile nu stau deloc aşa. Au apărut, din păcate, pe teritoriul bătrânului nostru continent multiple focare ale naţionalismului extremist-revizionist, urmărindu-se practic modificarea status-quo-lui, adică formarea unor mozaicuri statale sau conglomerate etnice – regiuni, landuri, cantoane, cnezate, etc., unde nu trebuie să mai primeze ideea de stat unitar şi de limbă naţională oficială, ci factorii etnici, economici şi de oportunităţi comunitare.
De aici se şi explică declanşarea unor mişcări teritoriale extrem de periculoase ce îşi propun ruperea unor teritorii din interiorul graniţelor statale, dacă nu pe cale paşnică, atunci prin escaladarea violentă a revizionismului extremist. Şi am putea spune că Europa se află într-un mare pericol, fiind împânzită de acţiuni separatiste – cu terţe manifestări, inclusiv referendumuri pentru dislocări teritoriale extrem de agresive. Este cazul Cataloniei, Ţării Bascilor şi Scoţiei, unde se cere separarea şi independenţa faţă de Spania şi Anglia. Cam aceleaşi „mişcări” teritoriale se întâmplă în Germania, unde bavarezii pretind şi ei o autonomie specială economică şi politică, după cum s-a reaprins focul prin Alsacia şi Lorena, în ciuda acelui model franco-german de rezolvare a diferendelor teritoriale pe cale paşnică. Nici în insula Corsica nu este linişte, în vreme ce Insulele Feroe şi Groenlanda caută la rândul lor a se desprinde teritorial de sub tutela Franţei şi Danemarcei. Apoi, sudul şi nordul Italiei sunt tot într-o permanentă confruntare cu autorităţile legitime de la Roma, după cum, de o bună bucată de timp Flandra şi Valonia, invocând aceleaşi motive etnice şi economice, doresc şi se frământă în a muşca prin diverse mişcări mai mult sau mai puţin convingătoare, din teritoriile statelor-mamă, din chiar apropierea fiefului UE.
De altfel, ne dăm uşor de bine seama că până la urmă toate aceste „mişcări” teritoriale se ivesc şi din faptul că mai marile puteri ale falnicului Occident – Anglia, Franţa, Germania, Spania, Italia îşi doresc a domina cu orice preţ pe oriunde şi nu oricum, fără a mai ţine cont de specificul fiinţei şi etniei umane, iar după cum concluzionează analiştii, cauzele care alimentează escaladarea naţionalismului separatist ar putea fi, în principal, criza economică prelungită şi degringolada de pe pieţele financiare, şi de aici adâncirea sărăciei ca fenomen social. Pe de altă parte, contribuie la accentuarea acestui fenomen proasta administrare teritorială, orgoliile şi ambiţiile partidelor şi politicienilor, care odată ajunşi la putere generează voit haos şi nemulţumiri populare, evident incertitudini spre un viitor stabil şi mai bun naţiunilor. Dar şi mai grave rămân nostalgiile ce aprind focarele interetnice, alimentând extremismul şi escaladarea atacurilor asupra tratatelor şi jurisdicţiei europene ce consfinţesc unitatea şi integritatea statelor de pe teritoriul Europei.
Acum, o astfel de stare de lucruri este transferată în Europa răsăriteană, unde alături de cazurile Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Republica Moldova, cu mişcările separatiste din Transnistria şi Găgăuzia, a apărut şi un alt focar ce îngrijorează, şi anume Ucraina, din imediata vecinătate a României. Aici, la declanşarea şi întreţinerea disputelor şi mişcărilor interetnice, ce sunt atât de aproape de un război civil au contribuit, fiind deopotrivă vinovate Rusia, SUA şi celelalte mari puteri occidentale. Şi această situaţie nefericită poate fi oricând permutată în România, întrucât s-au intensificat şi la noi în Ardeal mişcările autonom-separatiste ale extremiştilor maghiari, cu precădere în zona Harghita, Covasna, Mureş.
Or, escaladarea iredentist-şovinismului şi revizionismului maghiar trebuie pusă şi pe seama faptului că, atât autorităţile legitime ale statului român, cât şi forurile europene se complac de ani buni a face politica struţului cu capul în nisip, dar şi o alta dusă la două capete, din interese electorale meschine, gen Traian Băsescu, Laslo Tökes, Viktor Orban ce nu au făcut altceva decât să încurajeze antiromânismul şi extremismul, în special în zonele cu populaţie majoritar maghiară.
Şi iată că acum crizele provocate nu fac altceva decât să adâncească disputele şi divizările etnice şi Doamne fereşte, dar România ar putea urma, mai ales că revizioniştii unguri ştiu să profite şi de slăbiciunile autorităţilor statului român, care în loc să coaguleze într-o unitate de acţiune toate forţele şi eforturile naţiunii, mai degrabă le dezbină. Pentru că este inadmisibil să accepţi şi chiar să decorezi cu cea mai înaltă distincţie românească un personaj de teapa lui L. Tökes, ce reclamă la forurile europene, comparând Transilvania cu Crimeea şi în consecinţă instituirea, dincolo de orice raţiune şi înţelegere a unui protectorat străin pe teritoriul României. De asemenea, este extrem de grav faptul că preşedintele Băsescu şi-a găsit buni amici în V. Orban şi L. Tökes, făcându-se frate cu dracul doar pentru a-şi rezolva afacerile electorale-personale, de familie şi gaşcă politică, neglijând voit interesele poporului român. O dovadă au fost şi manifestările de stradă din 15 martie din Ţinutul Secuiesc. Când ungurii şi liderii lor, mărşăluiau ostentativ pe pământ românesc, călcând în picioare, otrăviţi de ură şi răzbunare, cenuşa şi osemintele înaintaşilor noştri, Traian Băsescu şi Elena Udrea organizau un miting în Bucureşti incitându-i pe români împotriva românilor. Halal preşedinte şi mare ghinion pentru România, cât despre sprijinul UE nici nu poate fi vorba, întrucât avem experienţa nefericită de a ni se trânti uşa-n nas ori de câte ori am ridicat glasul neputinţei. Acum iată că slăbiciunile şi neglijenţa autorităţilor vizavi de fenomenul antiromânesc şi cu atacuri vehemente la adresa unităţii şi integrităţii statale, nu fac altceva decât să alimenteze escaladarea extremismului maghiar dinăuntru şi din afară, şi care pot transforma Ardealul într-un teatru de dispute şi incidente interetnice greu de potolit.
Aşadar, mai avem oare nevoie şi de o asemenea situaţie explozivă, adică un poligon de manifestări şi experimente şovin-iredentiste în România, când în rest avem cam toate relele posibile de pe lumea asta? Iar principalii vinovaţi sunt conducătorii, politicienii şi guvernanţii care de un sfert de veac încoace, în loc să coaguleze eforturile de unitate şi frăţietate românească, au făcut exact pe dos, reacţionând în contradicţie cu interesele României. Or, până nu vom înţelege cu toţii că ţara asta poate fi salvată numai prin noi înşine, ajutându-ne singuri şi fără prea multă nădejde din afară, mare lucru nu se va putea face, în schimb deznădejdea şi umilinţa vor dăinui mult timp de aici încolo pe pământ românesc. Şi nu e bine deloc, dar totuşi cineva va trebui să plătească pentru extremismul politic şi eşecurile României, mai cu seamă din ultima vreme.
Vasile Irod
